Flori de mucegai

Flori de mucegai

Pana mai zilele trecute am tinut neaparat sa fiu un om informat. Am incercat sa citesc presa, sa urmaresc programe de stiri si dezbateri, sa analizez informatii aparute pe bloguri. Am realizat insa ca sanatatea mea psihica este in deriva din cauza abundentei de informatii care mi se furnizeaza astfel si ca putinul confort pe care-l experimentam zilnic se transforma intr-o depresiva inadaptare. Motivele?

Tara mea, cea pe care am fost invatata sa o iubesc si sa o respect, cea care-mi da multe cosmaruri dar si speranta, a devenit o imensa si ireversibila groapa de gunoi. Intrigi, furtisaguri marunte sau gauri imense, criminali, violatori, dezaxati par a popula meleagurile noastre mai abitir decat oamenii normali, firesti, echilibrati. Se trag tunuri, tunurile urla si totusi parca ar ciripi pasarelele. 

Munca mea, cea ma ajuta sa-mi capat existenta, imi pare din ce in ce mai inutila. Vad oameni care castiga bani cu nemiluita, desi au dificultati in a vorbi coerent sau in a-si explica macar veniturile. Vad multa imagine care vinde, chiar daca produsele care o dubleaza sunt frustrant de proaste. Vad ca desi marile afaceri sunt cladite fie pe ceea ce a fost inainte, fie pe relatii strategice cu organisme ale statului, cei care le detin se poarta de parca ar fi inovat Universul intreg.

Mediul in care traiesc este din ce in ce mai urat mirositor. Bucurestiul este o vesnica schela de constructii prafuita, cu cladiri din ce in ce mai impersonale si hidoase, cu garduri scrise ridicol cu spray colorat, cu arbusti in ghivece, pentru ca in betonul nu suporta radacini. Tara intreaga pare a fi plina de hartii, PET-uri si coji de seminte. Aud, adoptand involuntar, o limba vorbita tot mai anapoda.

Oamenii din jur sunt din ce in ce mai alienati si urati. Cochetaria doamnelor s-a transformat in exagerarea calitatilor fizice, iar galanteria domnilor in remarci directe cu privire la acestea. Oamenii inteligenti au devenit brusc prosti, noii destepti fiind acum cei smecheri. Frumusetea se arata dezgolita si vulgara, imperfectiunea fiind un motiv serios de atroce discriminare. Indicii de statut tin, cu succes, loc de materie cenusie.

Chiar si familia-mi pare intr-un iminent pericol. Ceea ce este prea mult! Un sistem sanitar bolnav, unul de invatamant putrezit si unul juridic in metastaze nu ma pot face sa simt altfel. Politistul, candva un personaj de temut, a devenit un Garcea, o caricatura caruia nu-i gusti hazul si care-ti provoaca revelatia unei perpetue nesigurante.

As actiona, dar cum? Nu pot mobiliza mase, nu pot candida la presedintie, nu pot sa o inlocuiesc pe Nikita de Bucuresti, care pare lipita de ecranele televizoarelor. Oricat de mult mi-as dori, nu am cum schimba tara in care traiesc si nu pot educa grobianismul majoritar.

Imi pot recapata insa confortul personal. Schimb programele de stiri pe filme bune, schimb presa si blogurile care-mi arata doar gunoiul cu cele de nisa, in care aflu despre intamplari tonice, despre reusite si esecuri care conteaza, despre oameni care au ce spune sau stiu a face. Incerc sa ma feresc de tribunale, imi vad de sanatate si sa-mi educ, atat cat pot, copilul acasa.

Imi aduc aminte ca Eminescu si Brancusi au fost romani. Ca exista oameni care inoveaza sau care depasesc limite si ca sunt, si ei, romani. Din mucegaiul traiului zilnic se pot isca oricand, vorba poeziei, frumuseti si preturi noi. Si cu ochii pe ele am de gand sa-mi duc existenta.

Ceea ce va doresc si voua!