Un sfarsit de saptamana trist

Un sfarsit de saptamana trist

Sambata am fost la evenimentele organizate cu ocazia zilei de 13 Septembrie, Ziua Pompierilor. Am vazut in carne si oase acei oameni care isi risca viata zilnic datorita imprudentelor sau nesanselor noastre, fara sa ceara spaga si fara sa se planga ca e greu. Am auzit discursurile sforaitoare ale oficialilor si am vazut reactii la ele. Am fost realmente mandra de pompieri, de simplitatea si decenta lor, de modul extrem de realist si total in care isi asuma rolul harazit. M-am intristat apoi cand am vazut o autospeciala din 1978 care inca mai deserveste 20 de comune din Buzau. Asta stim sa le oferim: masini vechi de le cade tabla si vorbe sforaitoare. Si cate o valiza in cap!

Duminica am aflat de moartea actorului Stefan Iordache. Cu putin timp in urma citisem ultimul sau interviu, dat Jurnalului National. Suna… trist de tot: a neimplinire, a resemnare in fata mediocritatii care il inconjoara, a vorba de om care nu stie ca este pretuit.

E luni si sunt trista. Pentru ca traiesc intr-o tara in care eroii si adevaratii oameni valorosi sunt tratati ca si cum ar fi dispensabili. Iar cand mor, ne amintim brusc toate cuvintele frumoase invatate din putinele noastre lecturi.

Cititi articolul cu pricina aici. Si intristati-va si voi!