De prin presa adunate

De prin presa adunate

ZF ne spune ca recruiterii sunt presati de candidatii care cauta un loc de munca. „Trebuie sa-mi gasesti job” este sintagma de apelare. Daca s-a trecut peste politete si s-a ajuns la formulari de copil ce are 3 ani („Vleau job!”), nu ma mai mir ca s-a ajuns aici. Sper ca era doar o parafraza nefericita. In rest subscriu la cele spuse.

Rodica Nicolae a surprins extrem de naturalisto-realist criza in noul sau editorial. Este una din cele mai pertinente pareri auzite in ultima vreme si imi pare rau ca nu apare acest curent de presa, care sa dea palme liderilor si sa-i trezeasca din isteria sau letargia din dotare. Ne agitam, zacem, respiram greu, inducandu-ne mai mult stres si anxietate. Si avem nedumeriri paradoxale: sa inghetam sau nu salariile, sa disponibilizam sau nu, sa ne resemnam asemenea mioriticului ciobanas sau sa luam taurul de coarne.

Andrei Postelnicu povesteste despre un om cerebral si valoros care a facut greseli stupide si costisitoare. Romanul zice bine (sa-mi fie scuzata posibila tenta xenofoba, dar asa era vorba din popor atunci cand americanul nu ne invatate sa fim corecti dpdv politic): „cu tiganii locuiesti, tiganeste vorbesti”. Asa si cu personajul cu pricina: cum toti in jur aveau birouri mobilate cu bugete cu care puteai eradica boli mortale in tari sarace, el si-ar fi putut lua scaune de la Ikea? Presiunea sociala si dorinta de apartenenta la un grup, ne impinge adesea la gesturi din acestea adolescentine.

BS anunta ca retentia angajatilor cheie este prioritatea principala a companiilor in acest an. Eu as spune ca e important sa identifici in prima faza care sunt oamenii cheie, intrucat am senzatia ca unele companii sunt inca in incertitudine din acest punct de vedere. In ceea ce priveste prioritatea nr. 1 al oricarui departament de HR ar trebui sa fie optimizarea costurilor in conditiile in care performantele trebuie sa creasca. Asadar departamentele de HR trebuie in sfarsit sa invete cateva formule matematice: calcul de bugete (media aritmetica asadar), taieri de costuri inutile (scaderea deci), compararea unor solutii dpdv costuri (relatia mai mare/ mai mic).

Cotidianul ne anunta intentia Ministerului Mediului de a sanctiona drastic pe cei care arunca gunoiul in alt loc decat la cos. Ar merge, ca la scoala, obligatia de a inghiti mucul de tigare sau hartia proaspat eliberata pe asfalt. Nu vad insa cine ar sta sa aplice legea, cum s-ar petrece sanctionarea, etc. Pana una alta exista o lege care obliga posesorii de caini ca curete elementele biodegradabile (ce-i drept) pe care acestia le produc, lege care nu ne scuteste pe noi, cei mai neatenti, de spalatul materiei cu miros pestilential de pe ghete. Asadar, unde educatie nu e si unde autoritate nu e, degeaba e lege!

La final, din seria „ce-si doresc politicienii nostri” avem un titlu ambitios: „Udrea vrea o noua Vama Veche” La propriu! Cum cea veche nu mai poate fi adusa pe drumul cel bun se purcede la a construi una proaspata. Multe succese!