Pentru ca am copil scolar si pentru ca am o meserie care ma obliga sa fiu atenta la reformele aduse sistemului de invatamant, am citit noua propunere a Ministrului in functiune. Si pot spune cu mana pe inima si fara ironie ca teoria suna minunat.
Propunerile vizeaza aspecte moderne ale actului pedagogic precum invatamantul diferentiat (despre care invatam in urma cu 15 ani la liceu…) si dezvoltarea competentelor de a invata sa inveti (metacognitia – despre care m-am documentat in urma cu 10 ani cand am redactat lucrarea de diploma). Lucruri care trebuiau discutate asadar cu mult timp in urma.
Exista insa o problema majora: finantarea respectivei reforme. Desi noua lege a educatiei garanteaza 6% din PIB, in nici un caz nu putem vorbi despre un buget generos, cu o dinamica in crestere. Plus ca garantiile de acest tip s-au dovedit a fi de-a lungul timpului extrem de… negarantate.
Reforma, pe bune, ca orice schimbare, trebuie sa porneasca de la actorii ei. Iar mentalitatile calcifiate ale cadrelor didactice cu un statut din ce in ce mai jenant si venituri asemenea nu se vor schimba ca prin minune odata cu aprobarea unei legi. Este nevoie de investitii in instruirea lor, in motivarea lor. Nu-i suficient sa nu moara de foame, trebuie sa redevina mandri sa intre in clasa si sa predea. Sa poata lasa in urma meditatiile si sa-si canalizeze energia si stiinta in scoala si nu in afara ei.
De asemenea este nevoie de investitii majore in infrastructura, materiale didactice moderne, aplicatii noi si costisitoare. Ma gandesc doar la Biblioteca virtuala, care sa cuprinda intreaga materie scolara – o alta propunere interesanta – cat ar putea costa.
Ca nu ne plac schimbarile, este clar. Ca prezenta lege vine dupa o gramada de altele, care n-au schimbat decat forma, nu si fondul, este adevarat. Insa daca ne-am concentra eforturile in a imbunatati si nu critica neproductiv, ar putea iesi ceva bun de aceasta data.