Despre critici

Despre critici

Intotdeauna m-am intrebat cum reusesc oamenii cu adevarat celebri sa faca fata criticilor. Cu cat esti mai cunoscut, mai bogat, mai tare in ceea ce faci, cu atat numarul criticilor se inmulteste. Comentariile negative au devenit un fel de barometru al succesului. Cu cat sunt mai multe, cu atat este mai mare notorietatea si viceversa!

Unele par a fi constructive. Altele par de-a dreptul idioate si lipsite de sens. Si totusi oamenii mari (in sensul de mai sus) par a fi imuni. Le iau ca atare, nu-si epuizeaza energia sa le bage in seama, sa le consume. Cred in continuare in ei, in capacitatea lor de a reusi, continua sa mearga.

Cum fac, este o intrebare legitima? Pare greu.

Probabil ca se obisnuiesc. Probabil ca exista o crestere dozata, astfel incat sa se devina o rutina si sa nu-i mai doara. Probabil ca se compenseaza cu cantitatea de lauda. Dar cel mai sigur scenariu este acela ca sunt facuti sa le tolereze, sa se adapteze, sa treaca peste ele. Au o structura psihica, un echilibru extrem de stabil, care ia ca reper doar acele lucruri care conteaza intradevar. In fond, ma cunoaste atat de bine incat critica lui sa conteze? Stie cat am muncit ca sa fac asta? Nu, atunci parerea sa nu conteaza!

De ce sunt atat de sigura? Teoria cu pricina mi-a fost indelung verificata si validata la interviuri. Observand reactia la critica si apoi la lauda a candidatilor, observi extrem de multe despre personalitatea lor. Este ceva similar cu reactia la durere sau oricare alt stimul negativ. Cu cat duc dezamagirea sau suferinta cu mai multa demnitate si putere, cu atat au sanse mai mari sa-si dezvolte cariera. In fond, lucrurile rele apar din voia intamplarii, cele bune rareori apar din noroc, trebuie sa le facem noi sa se intample, trecand peste greutati.

Va invit acum sa va ganditi cum ati reactionat la ultima critica pe care ati primit-o. Ati trecut peste, cu deranjul de rigoare sau ati planuit metode de razbunare? Ati lasat-o in urma sau o purtati inca cu voi, in speranta gasirii unei refulari? V-a durut acut sau durerea s-a cronicizat in lipsa unei riposte? V-ati crispat si ati ramas asa sau ati avut puterea sa va relaxati, sa indreptati spatele si sa zambiti?

Va vine sa credeti sau nu, pentru acest post mi-am fost „muza”. Si vreau sa le multumesc pe aceasta cale, tuturor celor care ma critica si mai ales celor care au puterea sa o faca direct, fara ocolisuri, dezinteresat si sincer. Sunt inca putini, dar atat de ferventi, incat uneori ma simt ca si cum as fi celebra 🙂

Ceea ce, stiti desigur, va doresc si voua!