Bradulet bradut bradut…

Bradulet bradut bradut…

Aprinderea celui mai inalt brad din Europa a readus in atentie spiritul de turma si incapacitatea romanilor de a se organiza chiar si in cele mai previzibile situatii.

Pornindu-se de la premisa ca publicitatea a fost facuta constant si eficient era clar ca multimea de gura casca va fi consistenta. (Eu am fost unul dintre acei gura casca asa ca vorbesc in mare cunostinta de cauza.) Era previzibil si cum vor sosi acesti oameni, marea majoritate cu metroul, mica minoritate cu masinile personale parcabile suficient de departe dar si de aproape de locul faptei. Se impuneau asadar doua banale si previzibile decizii: blocarea circulatiei in zona bradului si comunicarea ca atare a acestui fapt in asa fel incat ambulantele si alte masini implicate in situatii de criza sa ocoleasca zona. Apoi dirijarea fluxului mare de calatori care veneau in haita de la metrou si se imprastiau bezmetic calcand in picioare tot ce le statea in cale.

Ce au facut autoritatile: au mobilizat doar 1% din numarul total de jandarmi prezenti la cate un derby in Ghencea, probabil pe cei mai adormiti dintre ei si 6 (adica 0,0000…1%) politisti lasand masinile sa circule in zona calamitata. Rezultatul e deja cunoscut.

Cine e de vina? Reprezentantii bancii arunca pisica la primarie, primaria la politie, politia la jandarmerie si jandarmeria la noi astia care ne-am dus sa vedem bradul, de parca la TV nu era suficient. De vina sunt organizatorii, oricare ar fi ei. Daca a existat un manager de proiect, acesta ar trebui sa isi faca harakiri.

Ce-i drept s-au pierdut 45 de copii si asta ar trebui sa ne dea de gandit serios. Pe mine m-a speriat selectia demografica a celor prezenti si mi-a confirmat temerea ca in Romania e sinucidere curata sa faci business targetat spre un public educat. Am inteles brusc de ce un anumit radio are o audienta fantastica, am inteles de ce stirile sunt asa cum sunt si de ce Elodia tinde sa devina simbol national. Si am inteles de ce e funny sa vorbesti in resurse umane despre „interiorizarea valorilor corporatiste” cand multi dintre noi nu au inca un sistem minim de valori personale.

Am pierdut: o pereche de ghete, haina si speranta.

Mi-a placut: spectacolul in sine adica o explozia de lumina si muzica aferenta. A plouat cu stele pacat ca nu au cazut pe noi sa ne lumineze.