Cronica unei mutari precipitate

Cronica unei mutari precipitate

(Imi cer scuze in avans pentru peisajul evocat in stil naturalist, am avut o muza pe care sper sa o pierd.)

Inchipuiti-va ca ajungeti intr-un restaurant pentru ca va este foame. Nu arata deosebit, sunt ceva semnale ca n-ar fi in regula, dar foamea va incearca si nu aveti de ales. Va asezati, comandati, vine ciorba si are o insecta in ea. Spuneti ospatarului, care tace malc si dupa o intarziere suspect de mare, va aduce o alta ciorba. Care la randu-i bazaie. Protestati din nou, ospatarul iese din starea de vegetatie si incepe sa urle ca voi puneti insecte in ciorba, cerandu-va banii pentru respectivele alimente si chiar ceva despagubiri.

In cazul nostru, cele 12 grade indurate in birouri la inceputul anului sunt o musca imaginara, iar cele 40 din vara nu se pun pentru ca oricum au trecut. Recunostem pe aceasta cale ca avem un fetis cu chiuvetele si ghenele, infundandu-le ori de cate ori avem cu ce. Si ca retururile caloriferelor ne-au fost victime la ultima criza de fier avuta. De asemenea, imi fac aurocritica pentru ca am exagerat: a fuma in lift este de un real bun simt. La fel a fuma in birouri, in conditiile in care geamurile cladirii nu se deschid, iar ventilatia poarta fumul liber prin toata cladirea, ca pe un iz fin de bodega.

Cam asa ne distram noi de vreo doi ani incoace din punctul de vedere al spatiului locativ, intr-o cladire care nu a fost cladita sa fie inchiriata, ci nevoia a impins-o intracolo, chiriasii depinzand astfel de un sistem centralizat, prost gandit si frustrant de furnizare a utilitatilor. Incarcam asadar avutia si pornim spre alte lo(cal)uri, mai curate si care ne lasa a decide singuri temperatura ambientala, curatenia, furnizarea apei calde sau mirosul preferat in cadrul spatiului locativ.

Noua adresa: Stirbei Voda, nr. 110, vis-a-vis de sediul DNA. Vom face toate actualizarile ca sectiunea Contact cat de curand.

Nota finala 1: Feriti-va de furnizorii de servicii ai caror angajati vin si pleaca mai ceva ca la metrou. De regula, oamenii care parasesc locul de munca iau cu ei si nivelul de expertiza atins, in locul lor aparand persoane care invata pe pielea clientului cum stau lucrurile. Valeleu, ce ustura!

Nota finala 2: Daca stati in chirie, este timpul sa va renegociati contractele, intrucat preturile au scazut semnificativ. Nu stiu cum este pe segmentul locuinte, dar la spatii de birouri se simte briza rece a crizei.