Piata muncii: trecut, prezent si viitor

Piata muncii: trecut, prezent si viitor

Fiecare generatie a insemnat ceva aparte pentru piata muncii.

In trecut, educatia superioara era un lux, astfel ca educatia medie era obligata sa acopere un procent mare al locurilor de munca. Ceea ce si facea. Scolile medii sau liceele scoteau absolventi suficient de pregatiti cat sa-si asume locurile de munca oferite de economia de atunci a tarii.

Au urmat decreteii educati pe principiul selectiei progresive, astfel incat elitele insemnau in mod obligatoriu persoane cu un nivel inalt de instruire. In ciuda faptului ca nu-i chiar nobil sa realizezi un sistem de educatie injust, care ii favorizeaza doar pe cei capabili sa se apropie de stacheta sus inaltata, generatia in cauza s-a dovedit a fi una care inca face diferenta in piata muncii: multi, capabili sa-si asume si sa produca.

In prezent piata muncii este un soi de strutocamila schioapa: generatiile parintilor nostri nu au reusit sa se adapteze rapid noilor conditii, motiv pentru care ponderea lor in pozitiile de top este relativ redusa, iar prezenta lor in statisticile privitoare la somaj este nedorit de mare. Decreteii (cei nascuti dupa 1966 si pana aproximativ in 1985 cand natalitatea a inceput sa scada), nedoritii parintilor dar iubitii natiunii, duc astfel greul, fiind cei care ocupa acum intr-o majoritate covarsitoare pozitiile de top si middle management precum si pozitii critice specializate. Tot decreteii sunt cei care sustin sistemul de pensii si o parte insemnata din consum, deci conteaza. Etapele se ard din ce in ce mai des si mai nefiresc, astfel incat senioratul incepe la 25 de ani.

Ce urmeaza? Numarul nasterilor scade, demografia se schimba. Daca pana acum patura medie era cea care crestea natalitatea, acum cei multi, saraci si needucati sunt cei care isi permit luxul de a avea multi copii. Sistemul de invatamant nu-si mai regaseste un ideal de urmat, educatia familiala este din ce in ce mai precara. Cu toate acestea, piata muncii este din ce in ce mai dinamica, apar rapid specializari noi, produse noi, afaceri noi, granitele geografice si culturale sunt tot mai fragile.

Asta inseamna ca in viitorul cel mai apropiat avem nevoie de angajati adaptabili, inovativi, permisivi la multiculturalitate, dar si disciplinati, capabili sa-si asume responsabilitati si sa-si depaseasca in mod constant limitele. Uitandu-ma in jur, vad o generatie de copii duala. O parte (in general cea urbana) este extrem de conectata tehnologic, inteligenta si creativa, dar incapabila sa se supuna unor banale rigori de disciplina sau sa finalizeze proiecte care cer rabdare, constructie minutioasa. O alta parte, si ma refer aici mai ales la cea rurala, creste la limita saraciei, are accces la e educatie mai mult decat precara, realizata de persoane subcalificate si acest handicap dobandit pe nedrept este greu de depasit.

Daca acum ne plangem de calitatea capitalului uman, ce va fi in viitor? Cine va produce, cine va sustine economia, cine va plati pensiile? 

Din pacate nu am asteptari majore de la sistemul de invatamant sau din zona politica. Este asadar un semnal de alarma:  trebuie ca fiecare dintre noi sa ne asumam si protejam viitorul, fiecare sa ne implicam in educatia copiilor si a noastra pentru a nu ramane in urma vremurilor. Singura sansa sta acum in sansele insumate ale noastre, tuturor.