Pentru (in)dispensabili

Pentru (in)dispensabili

Cei mai nesuferiti oameni pe care i-am cunoscut au fost cei care au senzatia ca nimic pe lumea aceasta nu ar avea sens fara existenta lor. Firma la care lucreaza ar da faliment, colegii le-ar deceda in mediocritate, pamantul isi va incetini miscarea de rotatie in jurul propriei axe concurand cu luna, plantele ar uita de fotosinteza. Soarele nu ar mai straluci la fel si nici viata nu s-ar mai justifica.

Acesti oameni imbraca diverse roluri in viata mea. Au fost sau sunt: sefi, vecini, cunostinte, parteneri sau potentiali parteneri de discutii sau de afaceri, potentiali candidati.

Eu stiu ca exista viata dupa mine. Si sunt constienta ca desi am parasit anumite firme acestea nu au sucombat brusc, ramase fiind fara oxigen. Ca renuntand la a socializa cu anumite cunostinte si rezumandu-ma la pura politete, nu le-am determinat pe acestea sa dispere. Si ca refuzand serviciile unor firme sau renuntand la anumiti clienti nu am generat nici o catastrofa.

Suntem cu totii dispensabili in marea majoritate a rolurilor pe care ni le asumam. Inclusiv ca parinti ajungem in acest trist moment. Atunci de unde aceasta senzatie a unora ca gravitatia li se datoreaza?

In cazul in care te apuca profunda criza narcisista, aminteste-ti pentru binele tau ca firma/viata/ progresul vor continua sa existe si dupa tine. La fel si prietenii, la fel si banii, industria in care activezi si in general… totul.