Pamantul e rotund si al naibii de mic

Pamantul e rotund si al naibii de mic

Am observat o atitudine interesanta a candidatilor si nu ma refer aici la cei de nivel juniorial: traiesc cu senzatia ca dupa ce au incheiat abrupt socotelile in ale recrutarii si selectiei, persoanele cu care au stat de vorba dispar brusc intr-o gaura neagra. Exemple de candidati care nu mai raspund la telefon brusc de la un anumit moment, mai apropiat sau mai indepartat de deznodamant sau chiar dupa acesta, avem cat tolba lui Mos Craciun. Si culmea, ajungem sa ne intalnim in cele mai formale sau informale situatii: la conferinte, la alte interviuri, in parc, la cumparaturi, etc.

In ceea ce ma priveste acest tip de comportament reprezinta o metoda de autoselectie si cu cat apare mai devreme este cu atat mai bine. Respectivii se autoexclud dintr-un proiect de recrutare dupa cum ii duce judecata. Ceea ce nu se ia in calcul este puterea sociogramei. Mai explicit vorbind, fiecare proiect are minimum 6-7 persoane implicate. Inmultiti aceasta cifra cu numarul de colaboratori, de prieteni, de rude, de cunostinte incidentale si aflati ca nu e un proiect ci sunt mai multe potentiale, ca nu e singura companie ci mult mai multe, fara numar, fara numar as adauga. In plus buhul acela de persoana pe care este bine sa o eviti, este purtat din gura in gura si din generatie in generatie mai abitir decat Miorita.

Inca o data, nu ma refer la juniori. Acolo lipsa de experienta in ale relatiilor interumane, lipsa de maturitate si uneori de discernamant este scuzabila. Insa cand un om matur ajunge sa bata palma cu un angajator si apoi dispare in neant, nu prea mai inteleg scuza.

Daca stiti care este imboldul unor astfel de comportamente, va rog sa-l impartasiti. Eu as zice ca e lipsa de curaj dublata de incapacitatea de a controla situatii. Asta sa fie? Dar la naiba, par inteligenti si profesionisti. Sau nu, judecand apoi dupa reactii…