O lume ideala cu oameni ideali si relatii ideale

O lume ideala cu oameni ideali si relatii ideale

Cum ar fi? Temperatura mediului ambiant sa fie gen climatronic? Sa ne putem trage un norisor deasupra capului cand avem chef de ploaie? Sa nu vedem oameni cand nu avem chef si sa ne zambeasca toti atunci cand ii vedem. Sa se descopere elixirul tineretii si toti sa fim pururea tineri si frumosi. Sa nu lucram, doar sa ne umplem timpul liber cu diverse. Sa avem un dulap infinit de haine diverse, sau, pentru cealalta categorie de consumatori un dulap infinit cu acelasi tip de haine. Sa nu ne certam niciodata (de ce am face asa ceva?), sa ni se ofere tot ce avem nevoie printr-un mecanism simplu de tip cerere spre divinitate si oferta, sa nu existe bani si nici piete de consum.

Ei, n-or fi asa departe vremurile acelea… Pana atunci, munciti ca n-aveti incotro, nu bagati de seama meteosensibilitatea ca oricum nu trece cu nurofen, nu va agitati in fata pensionarilor din metrou ca pot face infarct si cereti o marire de salariu ca nu degeaba se zice ca banul e ochiul dracului: parca-l vezi dar nu e.