Insuficiente pietre…

Insuficiente pietre…

Am ajuns astazi via Google, la un post destul de recent de pe un blog. Intrebarea deloc retorica „Exista HR in Romania?” isi gaseste acolo un raspuns clar si ferm: NU.

Pe LinkedIn, intr-unul din grupurile de discutii, apare mai nuantat cam aceeasi problema: „Noul HR-vechiul serviciu „Personal” sau aceeasi Marie cu alta palarie ?”

Nu pot pune link din motiv ca l-as pune degeaba, dar imi voi permite sa citez cate ceva:

„Pe vremea „impuscatului” , mama, Dumnezeu sa o ierte, venea suparata din cauza celor de la „Personal”. Pentru ca departamentul „Personal” era visul oricarei „doamne” fara o pregatire specifica. Era frumos, la birou, curat, isi ghiceau in cafele toata ziua, isi faceau unghiile, impleteau pulovere (era moda) si studiau revista Burda. Era o adevarata munca sisifica sa obtii o adeverinta, o copie dupa cartea de munca sau , Doamne fereste !, un transfer. Aveai doua variante: ori dadeai si tu o cafea sau o „kentana”-cei de-o varsta cu mine stiu termenul , pentru ceilalti inseamna un Kent-ori erai pila directorului, sau a baiatului cu ochi albastrii arondat institutiei (adica a securistului). […]

Azi: avem CV, coaching, programe de pregatire profesionale si toate nu valoreaza doi bani pentru ca „doamna de la HR” nu le citeste, pur si simplu.Fac studiul acesta de aproape 2 ani. Sa cred ca numele meu nu are o rezonanta suficienta ptr un HR-ist? De ce trebuie sa ataseze o fotografie un „catindat” la o munca care implica cunostinte in domeniu si atat. In decursul acestor ani, de cate ori m-am angajat prin e-jobs sau best jobs, de recrutare se ocupa direct Managerul General sau patronul institutiei. „

Intrucat cele de mai sus tind sa devina opinii generalizate, recunosc ca am ajuns sa ma prezint in public „Valentina Neacsu –  Consultant HR, dar nu va grabiti sa ma judecati, sunt un om bun!”

Nu ma mira valul de ostilitate care ne tot ia si care risca sa se transforme intr-un tsunami.  Am vazut si eu cat de jos pot cobori standardele uneori! Am vazut „yes-ladies” care implementeaza absurditati din frica pierderii painii. Dar am vazut si oameni care au luptat pentru cauza lor in departamentele de resurse umane sfarsind dezamagiti si debusolati. Am trait chiar eu momente hasheriste in care colegii imi semnalau probleme, dar cand ii rugam sa ma sprijine in demersurile mele se temeau de consecinte si ma lasau balta.

Ce putem face asadar sa ne debarasam de aceste conotatii dubioase si nedrepte pe alocuri capatate de meseria noastra? Nu mai vreau sa mi se spuna „samsar de oameni” cand stiu cata munca este in spatele unui proiect de recrutare dus la bun sfarsit! Nu mai vreau sa aud de duduia care plimba foi de la HR, cand stiu cat am tras ca pe biroul meu sa nu existe asa ceva!

Aruncati asadar pietrele mai jos! Daca nu aveti destule, cereti pe la prieteni! Poate le epuizam si vin vremuri mai bune si pentru blazonul nostru.