Date personale si HR

Date personale si HR

O problema spinoasa si controversata: confidentialitatea datelor personale, acel concept inca nedefinit pe la noi. O invocam cand ne convine, ne facem ca ploua cand incalcam legea sau bunul simt in ceea ce o priveste. Case mari in ale businessului se joaca ping-pong cu datele noastre de contact,  dar invoca sus si tare ca respecta tot ceea ce inseamna confidentialitate. Si la nivel personal o comitem cand si cand, dand numerele de telefon ale prietenilor fara sa-i intrebam in prealabil.

Este clar ca oricat am legifera chestiunea asta, datele nostre personale vor fi intotdeauna in pericol, intrucat depind de prea multi factori, unii institutionalizati, altii care tin de sfera personala (rude, prieteni,…).

O pierd din vedere si cei care recruteaza. Adesea plecarea dintr-un departament de HR sau dintr-o firma de recrutare este precedata de insusirea bazei de date de CV-uri. Si se jura ca nu fura! Site-urile de recrutare si mai abitir. Dar ai pus bifa la politica de confidentialitate!

In spiritul celor de mai sus va povestesc o intamplare de aseara: am fost asadar sunata de o duduie de la o firma de executive search. Se pare ca am fost „recomandata” pentru una din pozitiile de HR Manager pe care ei le au. Intrebarea mea a venit firesc: „Cine m-a recomandat?”. Raspunsul, halucinant: „Nu va pot spune, e confidential!”. Asadar adresa mea de email si telefonul meu nu sunt confidentiale, numele celui care le-a furnizat, da. Am incercat sa-i explic duduii ca logica este un pic deformata, dar a insistat in a ma soca: „Ce conteaza cine este, v-a facut un bine!” Un bun samaritean, asadar si anonim pe deasupra, care imi asigura o potentiala paine zilnica in conditiile grele pe care le indur. Cine zice ca nu mai exista oameni de calitate?

Nu ma erijez in omul perfect. Am actionat si eu la limita: am pastrat legatura cu oameni cu care am discutat pe la alte firme, am sunat la firme zicand ca-s prietena vreunui angajat intrucat nu avem nici un numar personal, am facut gafe, din care una monumentala, care m-a marcat si mi-a schimbat optica privitoare la lege vs. bun-simt. Insa mi le-am asumat intotdeauna („sunt X, va stiu de acolo sau am numarul de acolo”) si am recunoscut cand am gresit.

Sunt convinsa ca o lume in care confidentialitatea este respectata intocmai este o lume cu oameni care gandesc si actioneaza perfect. Utopic, nu? Oricum, daca nu te poti lupta cu un sistem care castiga mult de pe urma intimitatii tale, macar poti face ceva pentru a scadea profitul lor: nu cumperi ceea ce ti se baga pe nas!

PS: Discutia relatata este cu atat mai hilara cu cat datele mele de contact sunt la fel de publice ca si despartirile cuplului Prigoana!