Cum sa castigi 1000 de Eur?

Cum sa castigi 1000 de Eur?

Pare simplu: faci o facultate si apoi te angajezi in IT! Sau te faci notar! Specialistii HR va garanteaza aceste venituri!

Din pacate, in ciuda parerilor specialistilor citati in articolul de mai sus, nu exista calea usoara. 1000 de Eur este un salariu urias pentru economia actuala a Romaniei. Iar juniori in IT nu se prea inghesuie nimeni sa angajeze, intrucat este un domeniu intens afectat de criza. Nici cei care presteaza servicii juridice nu o duc minunat. Si oricum, nici in vremuri bune nu angajau juniori pe banda rulanta.

Poate doar centrele de suport, in care nu-i chiar simplu sa ajungi la salariul despre care vorbim aici, sa mai fie loc de angajari. In rest, juniorii au viata grea in a-si incepe cariera in aceste vremuri.

Optimismul este bun. Utopiile insa sunt daunatoare! Mai ales cand niste specialisti garanteaza pentru ele.

Una dintre marile probleme ale economiei romanesti a fost cresterea accentuata a salariilor, fara sa fie dublate si de o crestere a performantelor profesionale. Iar a sustine in continuare aceasta aberatie si a-i determina pe cei fara pic de experienta sa creada ca li se cuvina sa castige mult este in continuare periculos!

Asadar, daca vrei venituri de minimum 1000 de Euro imediat ce ai terminat facultatea, emigreaza sau pune-ti pofta in cui. Ai mult de tras pana sa-i vezi pe flururasul de salariu si asa este si normal!