Cine mi-a distrus cariera? Nu Facebook si nici Twitter!

Cine mi-a distrus cariera? Nu Facebook si nici Twitter!

Expansiunea retelelor online de socializare si imensul succes pe care il par a genera noi probleme in piata muncii. Astfel, cativa angajati au fost concediati dupa ce au criticat compania angajatoare sau seful direct postand mesaje pe Facebook sau pe Twitter. Unii au primit castig de cauza dandu-si in judecata angajatorul, altii nu. 

In fapt, inca dinaintea aparitiei acestor noi canale de comunicare, au existat situatii de incheiere fortata a relatiilor de munca datorita unor mesaje critice ajunse din greseala pe unde nu trebuie (email, mesaje scurte de tip SMS sau online messenger).

Prima problema pe care o vad eu este exibitionismul acestor oameni. Caci una este sa-ti versi amarul la un pahar de vorba cu prietenii, invocand la o adica influentele nefaste ale lui Bachus si alta sa postezi constient si voluntar mesaje care pot fi accesate online de oriunde si oricine.

A doua este aceea ca nu vad scopul unui astfel de demers. Un soi de demisie kamikaze? Testarea rezistentei la injuraturi a sefilor? Pentru ca nu-mi vine a crede ca cineva incearca sa rezolve o problema reala aruncand cu venin sau piper, dupa caz, pe incurcatele cai ale internetului.

Pe langa mesajele de acest tip exista o metoda mai costisitoare de a defaima firma angajatoare sau seful direct. Astfel au aparut bloguri, individuale sau colective, asumate sau anonime, in care angajatii isi varsa amarul, postand destul de des povestiri din cripta companiei.

Si de aici si a treia problema: de ce nu incearca cei in cauza sa-si caute un job decent care sa nu le stimuleze atat de diabolic creativitatea? Sau sa rezolve activ si eficient problemele din compania in care lucreaza. Schimbarea este dificila si dupa interventii atent planificate si conduse, mi-e greu sa cred ca un post critic de blog ar putea accelera procesul. 

Iata o sinteza a motivelor pentru care critica publica a locului de munca va poate compromite sansele unei viitoare angajari:

-> Regula de aur a leadership-ului (si a educatiei) este aceea de a lauda in public si a dezvalui defecte in particular. Facand nerozii ca cele de mai sus, spuneti adio functiilor ce implica abilitati de lider!

-> Aceleasi nerozii v-ar putea eticheta ca avand toleranta prea mica la frustrari si asta nu ajuta in cariera. Frustrarea face parte din orice job, iar toleranta este absolut necesara pentru un mediu de lucru normal.

-> Chiar daca personajele negative raman mai mult timp in memorie, asta nu inseamna ca le indrageste cineva. Angajatorii prefera persoane pozitive, care gasesc solutii eficiente, ori a critica in public nu se incadreaza in aceasta categorie.

-> In ciuda parerii unanime ca angajatorii se cred perfecti, cei mai multi isi constientizeaza lipsurile. Este si motivul pentru care testarea satisfactiei angajatilor este un subiect ramas tabu in piata autohtona a muncii. In acest context, angajatii care dau din casa devin automat persona non grata, intrebarea fireasca fiind „Daca imi va face si mie publice defectele/ problemele/ conflictele?”

-> O alta hiba pe care ar putea sa o vada angajatorii este slaba capacitate de prioritizare. Este mai importanta cariera ta, progresul personal sau este mai important sa te razbuni pe fostul angajator?

-> Nu in ultimul rand, piata muncii actuale ofera candidatilor sansa de a-si alege jobul. Atat timp cat ai consimtit sa te angajezi, ai facut o alegere constienta, indelung analizata. A arunca ulterior cu noroi in ea, poate avea un efect de bumerang asupra propriei cariere.

Concluzionand: daca aveti probleme la job si simtiti nevoia sa le impartasiti, iesiti la o bere cu prietenii si injurati cu naduf sau povestiti-i unei rude apropiate ce vi se intampla. Si o vizita la psiholog poate fi de ajutor; puteti incerca eventual varianta coach. Nu doare nici abordarea directa si barbateasca a sefului direct pentru a clarifica aspectele spinoase. Evitati totusi sa va expuneti public necazurile intrucat nu veti face decat sa generati altele, punandu-va in pericol cariera. Merita?