Recenta tragedie provocata de moartea prematura a lui Michael Jackson, m-a pus pe ganduri. Destinul Regelui muzicii pop se inscrie intr-un tipar devenit deja clasic: talent, munca, notorietate, marketing, succes financiar, culmile succesului pe toate planurile si decaderea, care pare a echilibra intr-un mod dramatic toata gloria.
Este asadar succesul acesta total o binecuvantare sau un blestem?
Pentru cei care il cunosc si nu au puterea de a-i face fata, pare a fi calea sigura spre autodistrugere. Mintea umana este atat de fragila incat simpla sesizare a diferentei dintre produsul comercial pe care-l reprezinti ca vedeta si ceea ce esti cu adevarat o poate dezintegra. Exista numeroase alte exemple de oameni care au avut influenta sociala si au sfarsit autodistrugandu-se: Marlyn Monroe, Elvis Presley, Jim Morisson si, contemporan cu noi, Heath Ledger. Nu doar presiunea enorma, ci si faptul ca reprezinta o industrie, o vaca mulsa perpetuu pentru bani si nu un om cu toane, dorinte si dureri, fac ca vedetele sa clacheze.
Pentru noi cei care le cream succesul, consumatorii lor, succesul este insa o binecuvantare. Chiar daca, la randul nostru, nu le permitem sa fie tristi sau sa aiba dureri. Sunt idoli, bogati, frumosi, nu au voie asadar sa coboare de pe piedestal!
Trist nu? Ajungi intradevar sa realizezi ca nu banii, nici notorietatea, nici capacitatea de a-ti indeplini cele mai nebunesti dorinte nu determina fericirea. Ci doar echilibrul si impacarea sufleteasca.
Odihneasca-se in pace!