Munca sau robie?

Munca sau robie?

Zicalele populare ridica munca la rang de virtute: „munca innobileaza”, „meseria este bratara de aur”, „cine nu munceste, sa nu manance” , „munca n-a omorat pe nimeni”.

Ba bine ca nu! Deja celebrul caz al Ralucai Stroescu si recentul caz al lui Alexandru Miristea, director in unul din trusturile de presa arata ca de fapt stresul excesiv, mobilizarea continua, ambitia si perfectionismul pot ucide.

Cine este de vina?

Unii dau vina pe victime insele, tratandu-le ca pe unele active: si-au dorit prea mult, nu au stiut sa spuna stop, nu s-au ingrijit, nu au avut instinct de conservare. Si nu se inseala prea mult. Portretul robot al workaholicului este exact acesta: o persoana perfectionista, care nu accepta decat rezultatele excelente, isi termina intotdeauna treaba, isi ajuta coechipierii si se implica pana la epuizare. Alte constante: se neglijeaza pe sine si nevoile proprii in favoarea obtinerii rezultatelor, isi lasa planurile personale mereu in urma celor care tin de job, de cariera.

Altii dau vina pe presiunea sociala exercitata. Trebuie sa avem bani, cariera, succes. Revistele ne spun asta: nu am vazut inca pe coperta Cariere pe Domnul Gigi, instalatorul de la scara 2, pasionat si extrem de bun in meseria sa si nici pe coperta Forbes pe cel mai fericit om din lume, care traieste la tara are sase copii si 20 de animale si-i place untul facut in casa. Televiziunea ne spune acelasi lucru. Chiar si prieteniile apar sau dispar in functie de fluctuatia contului din banca.

Eu adaug la cele de mai sus responsabilitatea companiilor si nu doar a celor aratate cu degetul de nefastele intamplari ci (si) de altele, care nu au patit-o pana acum in ochiul public. Caci desi respecta legea si isi duc angajatii la controle medicale periodice, ba mai mult, angajeaza psihologi, maseori, specialisti in dezvoltarea personala, isi trateaza angajatii ca pe niste roboti la care este suficient sa schimbi un circuit sau o baterie ca sa functioneze perfect. Isi preseaza angajatii constant, cer rezultate indiferent de sacrificii, fara sa inteleaga ca la randul lor trebuie cand si cand sa spuna stop. Sunt companiile care pun banii clientilor pe primul loc si pe ultimul – oamenii din dotare.

Specialistii in resurse umane pun numarul mare de imbolnaviri pe seama lipsei de motivatie a angajatilor. Asa sa fie intotdeauna sau uneori acest indicator releva un mediu de lucru stresant, epuizant? Specialistii in medicina muncii testeaza nivelul radiatiilor, al zgomotului, noxelor, din mediul de lucru. Dar stresul? Si nu vorbesc aici de cel individual si determinat in timp ci de cel colectiv si nemarginit!

Bolile trecutului erau provocate de virusi, bacterii si alte microorganisme. Acum stresul ne imbolnaveste inima, genereaza diabet si numeroase alte boli metabolice. Sau ne determina pur si simplu sa clacam! Si cel mai mare generator de stres este serviciul, locul de munca, instabilitatea lui, incapacitatea de a atinge standardele impuse si altele asemenea.

Angajatii din France Telecom nu s-au sinucis din cauza disponibilizarilor. Sa fim seriosi, desi disponibilizarile scot oamenii in strada, nu-i imping pe geam si asta ne-o demonstreaza o istorie intreaga a capitalismului. Victimele invoca insa „management prin teroare” si „suprasolicitare la locul de munca”.  Insasi faptul ca workaholicii care au cedat epuizarii de-a lungul timpului au lucrat in medii extrem de competitive si dinamice ne demonstreaza acelasi lucru.

Ce este de facut?

Mai nimic, cel putin nu atunci cand vorbim despre cazuri individuale. Fiecare trebuie sa isi poarte de grija si sa stie cand sa coboare din rotita pe care alearga frenetic, macar si pentru a vedea lucrurile din alta perspectiva, daca nu pentru a se odihni.

Totusi managerii trebuie sa recunosca dependenta de munca a celor pe care ii conduc si sa nu o incurajeze. Stiu ca pare singura dependenta benefica, in realitate este la fel de distrugatoare ca toate celelalte!

Cand lucrurile tind insa sa devina colective, cineva trebuie sa-si asume responsabilitatea si sa plateasca. Pentru ca desi din puct de vedere legal stilurile de management bazate pe presiune si teroare nu pot fi considerate criminale, moraliceste vorbind ele sunt!