Cum a fost? La ce sa ma astept?

Cum a fost? La ce sa ma astept?

Pe toate forumurile destinate carierei apare obsedant aceeasi intrebare: „Ati fost la inteviul la firma X? Cum vi s-a parut? Ce credeti despre ea?”

Evident apar si raspunsurile. Majoritatea negative, caci daca zici ceva de bine, clar esti de partea conducerii si primesti bonusuri calculate dupa numarul de caractere al mesajului pozitiv.

Ma intreb ce sens au astfel de intrebari si mai ales raspunsurile primite. Se mai duc respectivii la interviu sau renunta doar pentru ca altii (persoane adesea fara identitate) au avut experiente negative? Si daca se duc, de ce o mai fac, pentru ca opinia lor este deja alterata?

In celebrul discurs catre absolventii de la Standford Steve Jobs ii indeamna pe acestia sa isi urmeze instinctul si pasiunile. In fapt este propria lui poveste de succes, pentru ca desi viata a avut generozitatea sa-l incerce atat de mult si de divers, el a gasit intotdeauna calea de a reusi. Urmandu-si instinctul si pasiunile. Invatand din ceea ce i s-a oferit si mergand mai departe.

Poate ca aceasta este diferenta dintre cei care ajung sus si cei care nu reusesc sa o faca in ciuda incercarilor repetate: curajul de a ne urma sau nu instinctul, curiozitatea si capacitatea de a ne crea propriile opinii sau rapiditatea cu care le imbratisam pe ale altora, posibilitatea de face din pasiune o modalitate de a trai sau incapacitatea de a defini propria flacara.

A vedea viata prin lentilele celorlalti este un drum inchis si plictisitor. Miscati-va c…orpul la interviu, pregatiti-va de neprevazut, infruntati-va temerile si sigur veti sti ce e de facut in continuare! „Janette_Crazy” , „Man.XXX” sau „RobyBoy” nu au cum sa stie mai bine decat voi care va sunt adevaratele oportunitati!

(Numele de forumisti de mai sus sunt imaginate. Imi cer scuze daca apartin unor personaje reale!)