Citesc recent ca tinerii sunt tot mai atrasi de cariera in institutii ale statului. De ce oare ar alege un tanar sa lucreze „la stat”? Ce-i ofera „statul” si nu-i ofera „privatul”?
Sa incepem cu valorile:
PCR (pile, cunostinte, relatii), este o valoare pe care o cunosti inca de la angajare, caci nu am vazut pana acum o institutie statala care sa dea sanse (real) egale atunci cand isi cauta prozeliti.
Non, adica negarea a ceea ce pare normal pentru altii, pare a fi valoarea guvernanta. Non-informatizare, non-performanta, non-valoare, non-chef de munca.
Si nu in ultimul rand, amintesc descentralizarea pana la individualizare. Caci fiecare angajat al statului face sau nu face dupa cum il duce mintea si cheful. Procedurile sunt facute ca sa fie incalcate, legile sunt pentru altii, munca poate ucide, s-au vazut cazuri!
Pentru ca vorbim despre brand de angajator, merita precizat si mediul de lucru. Care este senzational. Tehnica de calcul vintage, birouri asiderea (desi culmea se platesc bani grei pentru unele noi), reguli de convietuire nu exista, asa ca daca dinozaurescul coleg de birou fumeaza Carpati fara filtru, ai cam imbulinat-o!
Inainte de a merge mai departe cu rationamentul si a-mi pune in cap toti angajatii de la stat, vreau sa precizez ceva: nu-i vina lor, ci a sistemului. Noi astia cu bulsitu’ si resursele umane ii zicem pompos „cultura organizationala” si are mare legatura cu cei care conduc respectivul sistem, influentand major pe cei care i se supun. De exemplu, intr-o companie in care top managementul comunica anevois si paranoic si cel mai gures angajat ajunge sa isi pecetluiasca limba.
Exemplele „statale” imi intaresc spusele: parlamentarii chiulesc pe rupte sau dorm in front, rezultatele muncii lor fiind pe masura implicarii, mai marii ministerelor fac greseli uriase, invocand apoi latura umana a erorii, iar presedintele uita adesea cum e cu nediscriminarea si o mai face si in public. Cu asa exemple, ce pretentie sa ai la un functionar care a ales, uneori prin ratare, sa imbratiseze o tentanta cariera la stat, in care nu va avansa, dar nici responsabilitati nu are, unde nu are salariu mare, dar poate iesi oricand o spaga?
Ramane o categorie minoritara, care nu este inclusa in cele de mai sus: cei care si-au ales sa lucreze la stat pentru ca sunt pasionati de ceea ce fac si nu gasesc in piata muncii posturi similare. Dar care, din pacate, vor sfarsi in aceesi dulce resemnare ca si ceilalti.
Mie mi-e clar: brandul de angajator al statului are o conotatie negativa (i-as spune non-brand ca sa aplic valoarea mai sus exprimata). Ce i-ar trebui statului ca angajator? O schimbare! Cand se va petrece ea? Cand o face plopul pere si rachita micsunele!