Sunt milioane de articole, carti, bloguri, interviuri care dezbat prezenta ideala in cadrul interviului de selectie. Ce sa imbraci, cum sa te exprimi, cate secunde sa privesti in ochi interlocutorul, ce intrebari sa pui, ce raspunsuri sa dai. Unele decente, utile, altele pline de platitudini si stereotipii.
Cel mai intalnit sfat pare a fi indemnul devenit deja celebru „Fii tu insuti!”. Preluat din maculatura de dezvoltare personala, sloganul este deopotriva stupid si ineficient, pentru ca determina dezvaluiri ale personalitatii candidatilor care pur si simplu ii impiedica sa se angajeze.
De exemplu:
Eu insumi sunt suparat de un divort, asa ca povestesc minute in sir despre drama mea. Eu insami sunt dezordonata pana la pericol, asa ca imi intind toate lucrurile prin sala de interviu. Eu insami vorbesc intr-un numar minim de decibeli, cine nu ma aude sa-si puna aparat. Eu insumi sunt arogant pana la stele si cred cu tarie ca doar aroganta vinde.
Inainte de a pretui indemnul cu pricina ar trebui sa ne intrebam: eu insumi am defecte, dar cine este dispus sa ma angajeze pentru ele?
Rareori ne permitem sa fim 100% autentici in situatii sociale. Peste trasaturile noastre de personalitate, trebuie sa se aseze poleiala celor 7 ani de acasa, obiectivele setate si motivatia de a le atinge. A fi noi insine este asadar minunat, autentic si… neproductiv.
Concluzionand:
Nu trebuie sa uitam ca angajarea se face pe baza calitatilor, abilitatilor, cunostintelor, potentialului, promisiunii de productivitate. Trebuie asadar grija in a arata doar aceasta parte din „a fi noi insine” in cadrul interviului de angajare!