Majoritatea angajatilor invoca stresul de la locul de munca si rutina mai obositoare decat munca insasi. Se plange de termene limita stranse, conflicte cu sefii si colegii, clienti dificili, timp putin pentru familie si pasiuni.
Relatia angajat – angajator a ajuns sa fie asemeni unui camp de bataie si nu a unui teren de sport, cum ar fi normal. Suntem noi impotriva lor, ei impotriva noastra in situatii care aparent au o miza mare: banii, profitul. In realitate, de cele mai multe ori miza este alta, insignifianta si irelevanta in bunul mers al afacerii: orgoliul personal, nevoia de putere, setea de a avea dreptate.
Dar daca in tot haosul asta ne-am relaxa putin? Daca am respira adanc si ne-am detasa pentru o clipa de situatiile stresante, ucigase de neuroni? Daca am inceta sa ne inchipuim ca este despre noi sau impotriva noastra? Daca am reusi sa vedem dincolo de impedimentele de moment spre propriile noastre obiective? Daca am realiza ca isteriile unui sef sau barfele si rautatilor colegilor sunt despre ei si nu despre noi? Daca am intelege ca un client este dificil atunci cand si lui ii este greu sa gestioneze ceva?
Daca am ajuta, pur si simplu, fara sa asteptam ceva in loc? Si daca am putea sa intelegem ca un job este doar un job si nimic mai mult, ceva ce poate fi inlocuit, spre deosebire de altele?
Si, poate cel mai important, daca am realiza ca stresul de la locul de munca este, de fapt, reactia noastra la evenimentele si oamenii de acolo? Adica este de la noi, nu de la ei…
Daca am reusi toate acestea, cu siguranta ca viata noastra profesionala (si nu numai) ar fi mult mai usoara. Am evolua mai repede si mai mult, am sesiza mai usor oportunitatile si am avea mai mult timp frumos pentru noi si pentru cei dragi, fara apasarea lamentarilor si reprosurilor.
Companiile sunt imperfecte. Sefii ajung acolo, sus, din dorinta de a conduce. Colegii trebuie sa reuseasca a supravietui in conditii economice inca precare.
Iar noi trebuie sa le intelegem pe toate si sa mergem mai departe, alegandu-ne intelept luptele si lasand in urma praful celor ce nu conteaza.