Prezenta criza, mai mult sau mai putin apusa, reprezinta un bun prilej de discutii despre omul ca resursa. Caci ce altceva este omul intr-o companie decat o resursa, una importanta, desi inconstanta si adesea impredictibila.

Devine totusi ingrijorator faptul ca marile si micile companii au inceput sa priveasca omul nu ca pe un capital, asa cum si-ar dori specialistii in resurse umane ci asemeni unei masinarii, casabile si inlocuibile, deplasabila oricand si in orice conditii, dar mai ales dispensabila.

Stim cu totii ca in afaceri totul se reduce la final in costuri, bani, cash si cu siguranta ca aceasta tendinta este una generatoare de profit, dar este ea una morala?

France Telecom se confrunta cu un val de sinucideri la locul de munca, generat de stres si depresie colectiva. 23 de oameni s-au sinucis in decurs de 18 luni si abia dupa interventia guvernului si dupa oprobriul opiniei publice compania se gandeste sa ia masuri. Nokia lasa un val de someri in Germania, pentru a ferici niste romani mai ieftini, care se bat la propriu pentru a se angaja si care mai apoi declanseaza conflicte de munca datorate salariilor prea mici. Oamenii mor de epuizare la locul de munca, un caz cunoscut aparand chiar in Romania, tara angajatilor considerati non-workaholici. Exista firme care se confrunta cu numeroase zile de concedii medicale datorate stresului si care se gandesc serios nu sa-si revizuiasca politicile, ci sa renunte la cei bolnavi.

Cu toate acestea companiile vorbesc despre dezvoltare durabila, despre implicare in dezvoltarea comunitatilor, despre respect fata de natura. Notabil si laudabil, dar ce facem cu omul, cu individul, cu cel care populeaza comunitatile si este frate cu natura?

Intrebarea este una retorica: este asadar etic sa te gandesti doar la profit? Este normal sa consideri omul, individual sau in grup, casabil? Caci teoria ar zice ca nu, insa practica o contrazice cu prea mare virulenta…

Probabil insa ca asa cum mintea umana a gasit surse regenerabile de energie, va gasi si modalitati de a conduce oamenii si organizatiile intr-un mod in care ambele sa faca profit. Pana atunci, ramanem toti in postura de pioni pe niste imense table de sah care pot fi maturate dintr-un singur gest, in lipsa de noroc si de bani.