Exista niste betesuguri pe care scoala romaneasca le poarta cu mandrie din vechi timpuri si altele capatate recent, care vor dainui la randul lor vreme indelungata:
Intrarea profesorilor, scara profesorilor, catedra profesorilor, baia profesorilor. Nu spun ca dascalii nu ar merita acesti indici de statut, spun doar ca in timpurile moderne, in care copiii se indeparteaza din ce in ce mai mult de scoala, aceasta delimitare elev-profesor nu este decat o bariera in plus. N-am sa mai invoc si alte motive, care tin de logistica.
Obsesia pentru disciplina. Si nu ma refer la disciplina in munca, ci la disciplina aceea pur comportamentala. Statul cu mainile la spate, patrarea linistii in clasa chiar si atunci cand elevii sunt implicati in putinele activitati creative (pictat, desenat) sunt aberante. O clasa disciplinata nu inseamna una care tace sau sta nemiscata, ci una in care sunt respectate regulile.
Cu cat elevii cresc in varsta, cu atat profesorii sunt mai frustrati de lipsa de disciplina. Nimeni nu isi pune insa problema ca un elev cronic plictisit nu poate fi unul disciplinat…
Obsesia pentru „expresii frumoase”. Este maximul de creativitate in scoala romaneasca: sa compui expresii frumoase. Cine a zis ca romanul s-a nascut poet, nu se astepta ca un intreg sistem de invatamant sa-l creada! Poate ca sunt si copii talentati care astfel se remarca, insa cei multi, care nu sunt asa, nu fac decat sa incerce sa fie penibili la fiecare ora de limba romana. Cui si la ce foloseste?
Mai frumos este atunci cand trebuie transpuse in enunturi expresiile frumoase ale altora. Adica Eminescu s-a descurcat binisor, ia sa vedem Popescule, tu ce poti?
Lipsa de preocupare pentru vorbirea corecta. Altfel nu se explica de ce studiul gramaticii limbii romane se opreste in clasa a 8-a, in timp ce studiul literaturii continua. Si ce de literatura…
Obsesia informationala. Se dau acum de-a gata copiilor informatii precum: cate pagini are o fila, cine este cel care scrie carti (in caz ca nu stiati, autorul!!!), faptul ca manuscrisul este redactat cu litere de mana (informatie deja depasita). Eu nu am invatat la scoala toate astea si zau ca le stiu! Le-am aflat citind. Intelegeam daca secventa respectiva de invatare era de tipul „Sa descoperim tainele cartilor”, dar sa explici in mod elaborat niste banalitati pe care oricum un om cu intelect normal le va descoperi, este absurd. Mai bine inveti alte cateva expresii frumoase!
Obsesia pentru confidentialitate, lipsa de transparenta. Decat sa afli ce a gresit un copil la un concurs, mai bine incerci sa afli informatii confidentiale de la NASA. Lucrarile sunt confidentiale! Rezultatele colegilor la evaluari sunt confidentiale! Totul este confidential!
Realitatea este ca sunt confidentiale degeaba. Viata este un perpetuu clasament, extrem de vizibil. Iar sanse egale nu inseamna ca putem atinge toti aceleasi performante in orice domeniu. Unii nu pot fi sportivi de performanta, altii n-ar putea tine un bisturiu in mana si tot asa. Obsesia de a nu demotiva pe cei slabi este la fel de pacatoasa ca aceea de a-i motiva doar pe cei buni.
Lipsa de modele reale. Si am sa dau aici un singur exemplu: ni se spune sa invatam permanent. Cati dintre profesorii din scoala romaneasca merg la cursuri de pregatire? Cati merg in strainatate sa aiba expunere la diversitate de opinii si actiuni? Cati au sansa de a-si prezenta studii sau cercetari facute in urma uneor activitati practice? Indraznesc sa raspund: putini. In acest caz, care este exemplul pe care il dau: „Tu invata permanent ca altfel ajungi ca mine”?
Inflexibilitatea. Lumea se schimba perpetuu. Social, economic, in tot felul. Scoala romaneasca uita sa realizeze ca au disparut specializari de pe piata muncii sau ca au aparut altele noi. Uita sa vada ca nu se mai poarta omul bun la toate, uita sa arunce un ochi si sa vada ca din cauza obsesiei de a ne scoli pe toti in spiritul „egalitatii de sanse” nu mai avem ospatari, meseriasi si altele asemenea.
Lipsa de viziune. Scoala romanesca obligatorie nu stie ce vrea de la absolventii ei. Nu si-a stabilit competentele si abilitatile minimale pe care trebuie sa le aiba un elev care, teoretic, ar urma apoi sa se specializeze. Si nici specializarile nu mai stiu ce sunt si ce rost au!
Lipsa cronica de bani. Fara bani nu poti face decat minuni. Si din punctul acesta de vedere, invatamantului din Romania nu i-a ramas decat sa se roage! Noroc cu orele de religie…
Educatia inseamna instrumente de lucru moderne, profesori motivati, sali de clasa ergonomice, curatenie, siguranta, pregatirea continua a cadrelor didactice. Inseamna investitii mari si rabdarea de a astepta un timp indelungat pentru intoarcerea lor. Noi nici nu investim, nici nu asteptam ceva, subzistam si atat.
A se intelege corect: vorbesc despre metehne sistemice. Exista si cazuri fericite de scoli care incearca sa tina pasul cu prezentul, asa cum exista si uscaturi. Exista dascali cu abordari moderne, asa cum exista si dinozauri. Si exista speranta.