Cea mai dificila decizie pentru un manager este aceea de a-si concedia un subaltern. Multi vor sa o faca, putini o fac in momentul T0 in care au luat decizia si mai putini au curajul sa o faca direct, intr-o confruntare fata in fata.

In cariera mea am vazut din pacate astfel de situatii. Si am admirat managerii care nu au pasat responsabilitatea la departamentul HR ci au facut-o singuri, asumandu-si tot demersul oricat de greu le-ar fi fost. Sunt manageri cu curaj si acesta este un ingredient principal al leadershipului. Au luat o decizie si o pot sustine pana la capat.

Nu am vazut insa cu ochii mei nici un manager care sa-si impinga angajatii nedezirabili la demisie si ma bucur pentru asta. Mi se pare cel mai mare gest de lasitate: sa nu ai curajul sa spui “nu merge!” ci sa faci totul ca celalalt sa ia aceasta decizie. Sa terorizezi psihic, sa balacaresti pe la spate munca unui om, sa-l discreditezi cu sau fara motiv. Sa ii pui la indoiala statutul oferit cu buna stiinta si mai ales sa nu-i oferi unui om pe care l-ai avut alaturi posibilitatea de a se disculpa.

Cel mai tare ma sperie ca un astfel de om ne este bagat pe gat si in raza vizuala zi de zi. Il percepem fara vrerea noastra ca pe un model. Ne ameninta chiar ca ne va conduce si ca vom deveni o tara cu adevarat crestina. Lupul moralist cu care incep programele de stiri…

Fereasca-ne!