Acum 20 de ani beam apa din fantana bunicilor, iar la mare existau meduze. Copiii nostri beau apa imbuteliata, iar la mare inoata alaturi de numeroase PET-uri. Acum 20 de ani cremele de protectie impotriva soarelui erau un moft, acum sunt o necesitate. Acum 20 de ani soselele erau aproape goale; acum sunt permanent blocate datorita aglomeratiei.
Vi se pare mult 20 de ani? Ce va fi peste inca 20?
Ne credem atotputernici si uitam ca exista forte cu care nu ne putem masura. Poluam material, fonic, spiritual lumea in care traim, ne bazam pe lucruri atat de efemere si de superficiale si nu realizam ca individual suntem insignifianti, iar impreuna suntem distrugatori si parjolitori ai lumii care ne inconjoara.
Vai de noi! Banii din cont nu ne aduc aerul curat inapoi, iar ceasul cel scump ne arata cat de putin mai avem pana cand desavarsim autodistrugerea. Sa ne rugam ca peste 10 ani copiii nostri sa mai poata respira fara tub de oxigen atasat, intrucat altceva nu ne-a mai ramas de facut. Am pornit un mecanism ucigator si imposibil de oprit: o globala si bolnava nevoie de consum.
Sa ne hidratam cat mai avem inca cu ce…