Ce ne-a mai ramas?

Ce ne-a mai ramas?

Batranii platesc nechibzuinta cu care s-au gestionat banii din fondurile de pensii la care au contribuit. Sunt mintiti cu cresteri spectaculare de venituri in anii electorali si, mai nou, primii de la care se ia in ani de criza. Au aparut si glume macabre pe seama lor, cum ca s-ar da o lege care sa-i oblige sa traverseze doar pe culoarea rosie a semaforului, tocmai pentru a-i mai rari.

Bolnavii sunt uitati prin spitale. Asta ca incununare a serviciilor medicale mizerabile pe care statul ni le ofera in ciuda contributiilor pe care le platim. Cati or fi de fapt platitorii, ca de asta nu se preocupa nimeni…

Copiii sunt cobaii constanti ai unor politicieni care dau cu pixul pe tot soiul de acte, hotarari si legi de parca generatiile sunt chestii abstracte, si nu oameni care trebuie educati spre a genera o tara mai prospera.

Aseara, o stimabila doamna pus o formidabila intrebare retorica: „Ce fel de tara este cea care nu-si respecta batranii, bolnavii si copiii?”

Raspunsul este trist: o tara ca a nostra. O tara care-si uita sau neaga trecutul, care nu crede in solidaritate si care isi boicoteaza viitorul. O tara pentru care reperele sunt date de emisiuni TV sau titluri de ziar.

Ce ne-a mai ramas de facut? Sa ne trezim, vorba imnului national!