Oricat de incorect politic si moral ar suna, saracii au un rol social bine delimitat: sunt cei care presteaza muncile necalificate, slab calificate sau asa numitele „meserii murdare” (colectarea gunoiului, selectarea lui, curatarea strazilor si numeroase altele similare). Sunt cei ieftini, care ajuta companiile sa-si pastreze costurile reduse in acele activitati care nu sunt critice pentru buna desfasurare a activitatii.
Noua ordine europeana stabileste ca saracii nu-si mai au sensul. Probabil in tarile civilizate exista solutii automatizate (masini specifice, roboti sau alte asemenea) care sa presteze muncile de mai sus. Oricum ar fi, a aparut o noua meserie – cea a asistatului social, adica acel individ care traieste din ajutoare date de stat.
Exista doua tipuri de asistati:
– cei permanenti, de care piata muncii nu are nevoie pentru ca sunt insuficient de educati sau capabili sa presteze o munca pentru care sa fie remunerati (ii exclud aici pe cei bolnavi in mod real, care nu pot munci – oricum ajutoarele primite de aceasta categorie sunt insuficiente pentru ingrijirea si medicamentele necesare, ii includ insa pe cei cu diverse nevoi speciale care o pot face);
– cei temporari care sunt integrabili si angajabili, dar pentru moment nu au optiuni de angajare.
Problema apare in faptul ca odata ce exista un venit constant, fie si mic, nemuncit, unii indivizi raman vesnic la acest nivel, refuzand sa iasa din cercul vicios al asistatului.
Dupa cum spuneam este posibil ca tarile civilizate sa aiba solutii pentru aceasta mutatie ciudata. In Romania insa, lucrurile au devenit pe alocuri dramatice. Pentru ca exista un deficit enorm de muncitori necalificati, iar statul se plange ca are cheltuieli prea mari cu asistenta sociala.
Toate firmele au aceleasi doleante: nu mai sunt oameni care sa sape gropi, sa desfunde canalizari, sa curete gradini sau sa presteze servicii de curatenie. Si daca apar, au niste pretentii salariale exagerate sau renunta usor, tocmai pentru ca dispun de optiuni de asistenta. La randul meu, aud foarte des someri care prefera sa traiasca din ajutorul aferent pana cand perioada legala de asistenta se incheie, ca abia apoi sa-si puna problema gasirii unui job.
Poate ca legislatia ar putea fi clarificata in acest sens si cei care nu isi cauta activ un loc de munca sa fie pasibili de pierderea ajutoarelor de somaj. Poate ca si celelalte tipuri de asistenta ar potea fi redefinite, astfel incat asistatii de stat sa se implice activ in servicii de voluntariat, curatenie a comunitatii sau in situatii de urgenta (inzapeziri, inundatii). Solutii s-ar gasi, daca intradevar vrem sa devenim o societate moderna si competitiva, in care mura in gura sa dispara.
Pe de alta parte, angajatorii isi au partea lor de vina. Pentru ca tot vorbeam mai sus de cei cu nevoi speciale, rata lor de absorbtie in piata muncii este minima, in ciuda facilitatilor pe care legislatia le ofera la angajare.
Pana una, alta, Romania nu mai are saraci. Are o puzderie de asistati social care traiesc la limita subzistentei, dar nu se gandesc la optiuni. De ce? Pentru ca pomana, sub orice forma, este al naibii de hranitoare. Iar pomanagii au cea mai lunga si linistita cariera posibila.