La interviuri incercam din rasputeri sa trecem de fata profesionala a persoanelor cu care discutam, incercand sa ajungem la cea personala: convingeri proprii, dorinte, motivatia dincolo de cea afisata la birou, alta fateta a caracterului decat cea din spatele costumului scrobit.

Am constatat de-a lungul timpului un lucru: cea mai mare calitate a unui candidat este amalgamul intre curaj, inteligenta si un sistem vertical de valori. Experienta se castiga, informatiile abunda, temperamentul se modifica reversibil in situatii de viata prin adaptabilitate. Amalgamul despre care vorbesc insa este imposibil de obtinut altfel decat prin dotarea standard oferita de natura, dublata de educatie, triplata de influenta unor factori externi pozitivi si potentata de un mediu de viata echilibrat.

Cea mai periculoasa combinatie este cea intre lasitate, coloana vertebrala flexibila si inteligenta, intrucat creeaza frustrari majore si scade drastic fie calitatea vietii personale, fie calitatea vietii profesionale. Acesti oameni fac compromisuri majore intrucat nu au curajul sa nu le faca, dar sunt suficient de destepti cat sa le realizeze.  Este groaznic cand aceste “calitati” sunt instalate confortabil in scaune manageriale, intrucat sunt caracteristice sefilor abuzivi.

Cea mai inofensiva: lasitate, flexibilitate si prostie. Nu stii, nu cunosti, nu recunosti. Oamenii acestia gresesc involuntar si li se iarta. Este groaznic daca aceste calitati se regasesc in pozitii critice de executie (doctori, genisti), intrucat incompetenta si inconstienta pot naste catastrofe.

Cum recunosti lasitatea in procesul de selectie? O simti cand: intervievatilor le este frica sa spuna cat ar vrea sa castige pentru a nu rata marea oferta; le e frica sa analizeze anumite aspecte ale vietii lor profesionale ca nu cumva sa razbata incompetenta din spatele vorbelor lor; candidatii braveaza folosind cuvinte mari si isi declara realizarile la hectar sperand ca ambalajul cu sclipici iti va lua ochii de la continutul saracacios.

Cum recunosti lipsa unui sistem de valori clar? Observi ca intotdeauna vina pentru esec e a altuia: sef, coleg, soarta. Realizarile insa sunt personale. Banii vorbesc, dincolo de orice alt aspect al jobului. Scopul scuza mijloacele.

Nu conteaza de ce oamenii sunt fricosi sau de ce isi mladiaza personalitatea si asteptarile in functie de pragmatismul contextelor. Cert este ca in general curajul, inteligenta si verticalitatea valoreaza infinit mai mult decat experienta punctuala, prezenta artistica la interviu sau un parcurs profesional pavoazat cu covor rosu.