Ieri am primit pentru a multa oara intrebarea: ce ce un proces de head-hunting costa mai mult decat unul clasic de recrutare, mai ales in cazul in care “tinta” si datele de contact ti se furnizeaza pe tava?

Un proces de hunting difera de cel clasic de recrutare prin simplul fapt ca nu are reguli. Nu exista pasi predefiniti, in afara de clasica documentare, succesul sau insuccesul depind de capacitatea hunter-ului de a se adapta si de a putea fi creativ in fiecare proiect in parte. De regula, daca primul contact este unul nereusit, lucrurile tind sa mearga spre imposibil. Un numar de telefon sau un nume sunt relativ usor de aflat intr-o lume a informatiei si a socializarii profesionale. Un refuz categoric insa este extrem de greu de contracarat.

Creativitatea, capacitatile profesionale de exceptie costa intotdeauna. O persoana care sa faca recrutare in masa dand anunturi si intervievand pe banda rulanta aceasi figura profesionala, poate ca munceste mai mult decat un head-hunter. Dar persoana in cauza poate fi orice junior recruiter care cunoste abc-ul recrutarii si selectiei. O persoana care sa poata crea motivatia, sa poata identifica punctele comune intre oferta de job si candidat, sa poata vorbi pe limba oricarui top manager sau specialist de nisa, sa se poata reinventa cu fiecare proiect in parte, nu este atat de usor de gasit si in mod evident nu este ieftina de loc. De asemenea aceste persoane ajung sa aiba un brand personal, sa fie cunoscute in piata, sa aiba notorietate. Este normal ca acest lucru sa se reflecte si in fee-ul incasat.

Asadar head-hunting-ul costa si inca mult, intrucat pe langa plata vanatorului de talente apar si costurile legate de pachetul salarial si de beneficii al “tintei”. Clar trebuie sa ii oferi un statut profesional superior, un salariu mai mare, un pachet motivational mai consistent, etc. Dar acolo unde recrutarea clasica pare a fi neputincioasa, head-hunting-ul poate face minuni.