Criza de oameni, de talente as zice mai degraba, a generat noi abordari in recrutare. Cea mai frecventa pare a fi vara asta metoda bumerang, adica am plecat, m-am intors, plec iar, dar ma eu grija sa ma intorc. As numi-o “intoarcerea fiului risipitor” si este mai utilizata decat imi inchipuiam.

De ce fac companiile asta? Pentru ca nu gasesc resurse disponibile si pentru ca este mai usor sa apelezi la cele care deja si-au demonstrat abilitatile profesionale.

De ce se intorc candidatii? Pentru ca de regula asteptarile nu le-au fost indeplinite de catre alte joburi/ companii/ sefi/ pachete salariale si pentru ca este mai comod sa vii intr-o organizatie pe care o cunosti deja. Daca stam sa ne gandim, in Romania inca nu avem atat de multi angajatori dezirabili asa ca dintre mai multe rele, cea mai buna e cea pe care ai vazut-o in plenitudinea raului sau.

Riscuri? Evident:

Pentru companii: desi instruita si utila din prima zi, resursa la care apeleaza a trecut prin numeroase cicluri: motivat->nemotivat->demotivat. Si cum trecutul nu se sterge cu buretele si nici resentimentele nu dispar usor, e greu de crezut ca luna de miere va fi prea lunga.

Pentru angajati: elementele de cultura organizationala sunt greu de modificat. Daca nu au avut loc modificari profunde in structura actionariatului sau a companiei in cauza e greu de crezut ca motivele care te-au determinat sa pleci chiar au disparut cu desavarsire si nu sunt cumva foarte bine ascunse. Initial ai senzatia ca un salariu mai mare te va face sa tolerezi mai bine factorii demotivati; senzatia aceasta dispare dupa maxim 3 luni!

Eu zic ca ciorba reincalzita nu-i buna deloc, ba chiar e sursa de Sarmonella daca nu-i “home made”. Fiecare insa are dreptul de a alege.

Totusi, daca devine strategie in sine, ambii parteneri de discutii trebuie sa-si puna serioase probleme priviror la capacitatea unuia de a atrage noi talente sau a celuilalt de a-si dezvolta propria cariera.