Romania rurala
Printr-un context nefericit de imprejurari am ajuns la tara. La alta tara decat cea in care mi-am petrecut vacantele, intr-un sat de campie totusi, nerupt de lume si de vremuri. Plecata din vartejul capitalei, cu stresuri politice, economice si profesionale pe cap, am ajuns intr-o alta dimensiune. Si am inteles ca Romania noastra este surprinzator de diferita si ca oricat de evoluati credem noi ca suntem, ruralul ne tradeaza involutia.
La tara oamenii sunt in urma cu toate. Stirea zilei e de acum 5 saptamani, aflata la prasila de la Mioara lui Gigel. Nu-i arzatoare si chiar daca ar fi, nezicand despre vreme, porumb si animale, nu prezinta interes. O batrana cu ilic tricotat de mana (accesoriu vestimentar de nelipsit), vrea sa cumpere lumanari cu o moneda veche. Nu se mira nimeni ca nu stie de schimbarea despre care se vorbeste de un an. Mi-am amintit de batrana care tinea o avere in sute vechi, avere despre care copiii au aflat mult prea tarziu.
La tara oamenii nu sunt stresati. Foamea, saracia, boala, moartea sunt naturale precum ploaia. Cum sa te stresezi ca ploua…
La tara oamenii nu au idealuri. Traiesc de azi pe maine, singura lor grija fiind sa aiba un acoperis deasupra capului si ceva de bagat in gura. Valoarea de baza nu este banul, ci pamantul. Este bogat cine-l are, este sarac cine nu-l are.
La tara toate obiectele si-au pastrat functia de baza. Hainele te acopera, mancarea iti tine de foame, vecinii te ajuta. Nu exista nuante (moda, rafinamente culinare, networking). Toate conflictele se sting la inmormantari.
Si totusi la tara oamenii incep sa nu mai creada in lucruri sfinte. Brutalizarea si foamea ii determina sa uite de percepte bisericesti si de porunci divine.
Romania rurala este mult prea simpla ca sa o putem povesti. Este frumoasa, dar trista in simplitatea ei. Cand va umple stima fata de sine si fata de progresul propriu, mergeti la tara! Pe acolo pe undeva va sunt radacinile.