In week-end am fost intr-o excursie de-o zi prin frumoasa noastra patrie.

Totul a inceput, evident cu drumul. Ceva kilometri facuti pe autostrada, apoi altii facuti prin niste hartoape de-ti venea a crede ca esti in pustietate. Nu eram inca. Nu eram nici macar in transee, desi sarma ghimpata de pe marginea drumului putea induce in eroare. 

Am trecut prin Campulung. Un oras frumos, a carei arhitectura veche se prabuseste incet, dar sigur. O firma de IT angajeaza programatori, spune un banner.

Prima oprire: Mausoleul de la Mateias, construit in cinstea celor cazuti in Primul Razboi Mondial. Intr-un frig atroce, vedem o simulare a vietii in transee. Deja vu, caci drumul pana acolo cam asa a fost. Intr-o cutie de sticla stau osemintele unora dintre eroi. Nimeni nu merge cu flori sa le vada, ci doar cu morbida curiozitate. 

Prin sate, multe nunti. Oameni cu brad in frunte si cu acordeon la urma petrec trecerea la statutul de casatoriti ai unor semeni. Intr-o curte care poarta semnul unui doliu nu chiar recent, se pune de o hora. Pe campuri rapita, galbena, fosforescenta. Pe ici pe colo in fata carciumilor din sat, cativa batrani isi ineaca amarul cu cate o bere. In alta curte, oamenii sunt la o pomana. Aliniati frumos la o masa isi asteapta merindele.

Ajungem in punctul final. Niste chei prea stramte pentru marea de oameni sosita. Dambovicioara nu a prevazut ca romanul s-a nascut turist, caci ar fi fost mai generoasa. Gratarele sfaraie, muzica rasuna pe alocuri, lipsa spiritului ecologist al romanului ingretoseaza. Caci unde sunt tavile ramase de la mici, romanul si-a marcat si altfel teritoriul.

Ne intoarcem pe acelasi drum. Furtuna incepe, rapita pare mai fosforescenta.

Am vizitat Romania asiduu. Peisajele ei nu sunt spectaculoase, nici extravagante. Sunt calme, simple, lasate la mana naturii sau la o mana de om care nu a stiut sa previzioneze viitorul. Peisajul nu risca sa te fure ci mai degraba te acapareaza. Este o minune a arhaismului cuplat in cele mai creative moduri cu noul.

Romania nu-mi pare surprinzatoare. Nu-mi pare nici macar tara care sa-ti ofere multe alegeri. Romania este pur si simplu pitoreasca, dupa cum bine a definit-o Alexandru Vlahuta.