Geniu. Si stupiditate.

Geniu. Si stupiditate.

Geniu:

In postul de astazi (oarecum legat de ceea ce povesteam ieri) voi vorbi despre Brancusi, unele dintre operele sale si marele noroc pe care-l au cei din Targu Jiu de a convietui cu acestea.

Despre Brancusi, numai de bine. Un artist la fel de misterios si abstract ca si operele sale, nascut intr-un sat uitat de Dumnezeu din Romania si divinizat acum in intreaga lume. Un amalgam de folclor autentic, talent, putere in stare pura, despre care ma simt un pic coplesita sa scriu.

Despre operele sale atat de simple dar deloc, este mai greu de povestit. Mai ales ca pana in acesta vacanta nu le stiam decat din poze. Am facut insa drumul pana la Targu-Jiu tocmai pentru a vedea ansamblul de acolo. Intrate in patrimoniul UNESCO, lucrarile componente sunt nu doar refacute ci si puse in valoare intr-un mod foarte interesant. Si pazite in permanenta, ceea ce este un lucru extrem de intelept!

Ansamblul cu pricina a fost realizat la comanda Ligii Nationale a Femeilor din judetul Gorj fiind inchinat eroilor cazuti in Primul Razboi Mondial.

Incep prin a spune despre Coloana Infinitului, cea mai cunoscuta, cea mai simpla si cea mai spectaculoasa componenta. O structura metalica verticala perpendiculara pe un plan perfect orizontal, cu care Brancusi „sprijina cerul” si care reprezinta conform parerii unanime cintesenta artistica a acestuia Elementele sale, „margelele” dupa cum le spunea Brancusi, sunt din ce in ce mai mici, conducand la un efect optic spectaculos. De precizat ca in general coloanele sunt foarte prezente in arhitectura locurilor de pe acolo, atat cea a cladirilor cat si a monumentelor funerare.

Situata la intrarea in parcul central al orasului, care este legat de cel al Coloanei prin Calea Eroilor, Poarta Sarutului este realizata din piatra aspra si are ca motive principale compunerea cercurilor din jumatati. Presarata cu elemente populare romanesti, jumatatile ce o compun  seamana cu o semanta germinata sau cu o inima. Sau cu chipuri umane ce se saruta. Este compusa din forme clare, riguoase, severe pe alocuri. Mie mi-a amintit de fota din costumul popular romanesc.

Urmeaza Aleea Scaunelor, compusa din grupuri de cate trei scaune, similare cu semielemente turtite din Coloana Infinitului. La capatul acesteia sta Masa Tacerii, simpla, rotunda, semanand cu o coloana fara sfarsit transpusa de aceasta data orizontal si sferic. Ansamblul este marginit intr-un mod spectaculos de malul raului Jiu care incheie dinamic si oarecum nesfarsit matematica ce dubleaza arta de acolo.

In realitate Brancusi a gandit exact invers, decat am povestit eu, ansamblul: masa reprezenta locul de odihna al eroilor inainte de plecarea la lupta, scaunele de pe alee – victimele colaterale, cei care nu au fost direct implicati in lupta, poarta – locul de trecere in cealalta dimensiune a vietii, cea vesnica, iar coloana – inaltarea la cer si recunostinta infinita ce le-o purtam.

Stupiditate:

Ansamblul cu pricina are, pe langa geniu, semnatura celebra, frumusete si multe altele la fel, un imens potential turistic. Pesterile din zona (Muierii, Polovragi) au la randul lor pe langa importanta stiintifica de necontestat, capacitatea de a atrage vizitatori multi. De ce naiba vrem namol la Bucuresti?