Am inceput ziua cu probleme existentiale: cum am reusit ca popor, din creatori de balade, poeti nascuti, constructori de frumos si buni manageri ai necazurilor sa devenim iubitori de manele, ctitori ai hidosului si incapabili de actiune?
O simpla vizita la muzee ale satului, o privire asupra costumului popular, muzica noastra veche ne spune ca am fost saraci dar cu un simt artistic acut si cu o intelepciune aparte. O simpla privire spre arhitectura moderna, pusa cu furca langa cea veche si o simpla butonare a radioului dis de dimineata ma oripileaza.
Da, am avut intotdeauna apetit pentru sange. Balada Mesterului Manole, dincolo de metafora centrala concureaza cu stirile de la ora 5. Miorita la fel. Toma Alimos e aseamanator filmelor cu batai de la Hollywood.
Dar am avut si simt practic. Si ne-am descurcat destul de bine in situatii de criza. Cam influentabili, uneori tradatori, dar capabili de gesturi marete.
Cum suntem acum? Care sunt calitatile noastre ca neam? Ce lasam la randul nostru mostenire stra-stra-nepotilor?
Cele de mai sus sunt intrebari retorice. Dar avem si concurs. Premiul: o bucata de ie romaneasca dintr-o colectie italieneasca (mai exact eticheta si o parte din broderie).
Provocarea – Recunoasteti autorul modernelor versuri de mai jos:
„Hai Cicki Cicki danseaza cu mine,
Hai Cicki Cicki rupe dupa tine,
Hai Cicki Cicki saruta-ma un pic
Of of of si misca din buric.”
Bonus o sigla de mertzan si una aurie de la niste ochelari, pentru cine canta concurentei noastre:
„Merge bine-afacerea
Mai bine nu se putea
Ca fac bani cu ochii-nchisi
[…]
Nu lucrez cu maruntis”
Contemporaneitatea rules!