Scarba de Romania? Nu, frica de Romania!

Scarba de Romania? Nu, frica de Romania!

In curtea Scolii 59 din capitala, se construieste o vila. Panoul de bashet al scolii a ramas captiv in santier, iar copiii mici nu ies in pauze la aer din cauza pericolului iminent. O imagine perplexanta, care-ti mareste senzatia ca daca de maine Spitalul Universitar ar deveni hotel, „gratie” retrocedarii sale unui urmas indepartat al lui Vlad Tepes, nu-i lucru de mirare. E o chestiune normala, fireasca, intrucat in Romania cu proprietatea nu-i de glumit!

Biserica Armeneasca din capitala a suferit doua distrugeri: una la constructia la fel de paradoxala a unei cladiri de birouri in buza sa si cealalta dupa un incendiu aparut in acceasi constructie.

Parcurile sunt si ele supuse retrocedarilor si doar apropierea unor evenimente electorale corelate cu agitatii produse de opinia publica au reusit sa micsoreze pagubele sociale.

In acest context extrem de sumar, mi se arunca in fata ca nu ar trebui sa-mi fie scarba de Romania, ci dimpotriva sa fiu mandra de paradoxurile autohtone. Nu mi-e scarba, ripostez, caci este tara in care m-am nascut, in care am invatat carte (e drept, in alt sistem!), despre care am cantat zeci de cantece si am recitat poezii patriotice, este tara in care Cuza a reusit la 1864 o reforma a invatamantului ramasa in cartea de istorie a educatiei, tara in care s-a descoperit insulina si avionul cu reactie.

Imi este insa extrem de frica de Romania! De faptul ca un ministru genial imi poate ingropa afacerea dintr-un singur condei, asa cum a facut-o forfetarul pentru altii, ca de maine parcul in care imi plimb copilul va fi inlocuit de ansambluri rezidentiale sau ca langa vila cu pricina de la Scoala 59 va aparea, de ce nu, un stabiliment pe care il vrea legalizat presedintele nostru.

Ce spun mi-e frica! Sunt ingrozita! Terifiata! Si nu cred ca terapia psihologica este inclusa in pachetul de asigurari sociale… Si cel mai infricosator imi pare faptul ca nu mai avem nimic sfant: scoli, biserici, parcuri, spitale, toate sunt potentiale tunuri! Ca sa nu mai spun cate comisioane genereaza cobaii umani, romanul devenind astfel intens comerciabil.

Din nefericire, nu-mi ramane decat sa ma imbarbatez, ceea ce va doresc tuturor! Iar in acest timp, intreaga clasa politica si intregul context generat de ea se va stradui sa ne infricoseze mai abitir. Noi suntem romani insa si vorba cantecului, noi suntem pe veci aici stapani. De-om mai avea ce stapani…