Educatia pentru birocratie
La fiecare sfarsit de an scolar, care coincide cu bucuria copiilor, are loc si cosmarul parintilor: inscrierea/ reinscrierea odraslelor la gradinite sau scoli.
Pentru cei care nu sunt foarte ancorati temporal, va amintesc ca ne aflam in anul 2009. Adica la niste ani buni de aparitia computerului si a internetului.
Insa noi suntem in urma vremurilor si asa ne educam si copiii. Asadar, se ia una bucata cerere tip, se completeaza si se semneaza. Dimpreuna cu alte niste acte in copie (BI, certificat de nastere) se realizeaza un dosar. Cu dosarul se sta la coada la usa Directorului/ Secretariatului pentru depunere. Finalul demersului coincide cu afisarea (in format fizic, evident) listelor cu castigatorii inscrierilor.
Reforma invatamantului? Adica ne inscriem tot cu dosarul la coada, dar e reforma? Unii copii au “dreptul” de a le fi refuzata inscrierea intr-o institutie care sa le permita educatia, dar invatamantul romanesc este unul modern?
Puterea exemplului este mai mare decat cea a cuvantului. Ne educam copiii pentru niste vremuri care au trecut de mult. La o adica am putea readuce tablitele, penele de gasca si chiar pe sfantul Nicolai cel din cui!