Am inceput sa practic aceasta meserie inca de cand in Romania era asimilata destul de strict administrarii de personal. Fise de post, dosare de personal, o organigrama matriceala in firmele mai pricopsite si, maximum de rafinament, testarea psihologica a candidatilor in cadrul proceselor de recrutare, cam atat puteai face din acest punct de vedere. HR-ul reprezenta o functie administrativa, obligatorie datorita legislatiei, consumatoare de bani si producatoare de acte.

Au trecut ceva ani de atunci s-au mai schimbat niste treburi. Ramane o constanta: aceea ca managerii reduc functia de HR la aspecte superficiale. Daca le spun ca pot reduce costuri printr-un management eficient rad in hohote. Daca le spun ca oamenii performeaza sau nu in functie de niste chestii influentabile, imi raspund ca vorbesc din carti. Daca le spun ca omul potrivit la locul potrivit nu-i doar o sintagma ci si un principiu de management, imi spun sa-i las cu intelepciunea de doi lei. Daca povestesc despre performante, mi se raspunde ca nu suntem la atletism. Daca povestesc despre sanatatea organizatiei – ca nu suntem la doctor. 

Managementul resurselor umane este o stiinta si o arta. Cuprinde praf magic in proportii egale cu formule de calcul si pasi de urmat. De aceea ma simt cateodata un soi de zana. Dar ce folos, daca cei din jur imi amintesc continuu ca sunt o Cenusareasa cu haine zdrentuite si negreala in par.

Ma omoara asadar neputinta. Nu pot sa va spun cat este de important sa aveti grija de oameni, de angajati.

Probabil insa ca prezenta criza imi va da suficiente exemple cat sa capat ceva putinta. Caci atatea decizii fara de sens e putin probabil sa gasesti in carti! Disponibilizari calculate pur matematic, leadership carpato-danubiano-pontic, orbire totala in fata demotivarii fatise, PR inflamabil – altii traiesc o viata sa vada toate astea. Eu le-am vazut pe toate in anul in curs…

Cu speranta asadar,

Un neputincios Consultant HR.