Nu este prima oara cand scriu despre asta, stiu si eu una si buna: nu-mi plac relatiile amoroase la serviciu. Pentru ca pe cat de sexy li se pare celor implicati, pe atat de ciudat e pentru cei care sunt obligati sa le observe consumandu-se. Nu ma condamnati, nu-s o acritura stafidita fara viata personala care uraste fericirea celor din jur!

De ce e ciudat? Pentru ca nu ne place sa vedem la birou doi oameni sarutandu-se. Este ca si cum ai vedea pe cineva mancand in baie. Pentru ca nu ne place ca de cate ori avem o discutie aprinsa cu o persoana sa se abata asupra noastra 2 perechi furioase de ochi. Pentru ca relatiile de acest tip distrug de regula relatii profesionale si umane frumoase intre persoane de sex diferit si nu numai. Pai daca X-a si Y-ul s-au cuplat, mai poate sta Y-ul la barfa cu alte fete fara sa-si fure scaltoace? Iar “alte fete” acelea, mai au trai cu X-a? Mai ales debutul acestor relatii este furtunos si generator de mari frustrari pentru cei din jur, in proportie inversa cu varsta membrilor cuplului in cauza (cand avem intervale extreme de varsta, de exemplu: seful de 60 de ani si secretara de 20, nu se face media ci se ia intervalul cel mai mic).

E drept ca totul tine pana la urma de maturitatea persoanelor implicate si de modul in care se comporta odata ce au format un cuplu. Daca sunt suficient de intelepte incat sa-si lase relatia personala la usa firmei si sa o imbrace pe cea profesionala, nu avem de ce ne supara pe Cupidon. Totusi nici cei in cauza nu au de ce se supara pe noi, atunci cand, involuntar si nedrept ii acuzam de complot.

Inchei in speranta ca soarta va va gasi jumatatea cat mai departe de locul de munca (speranta combatuta de statistica, altfel nu-mi inchipui de ce unele companii ar face eforturi sa specifice foarte clar in manualul angajatului ca relatiile de acest tip sunt interzise).

Iubiti-va colegii mult, sincer si… platonic.