Feminitate si contraste

Feminitate si contraste

Aseara am fost la evenimentul de lansare a revistei „Femei in Tehnologie”, editata in acesta luna de Microsoft in parteneriat cu revista Market Watch. Un eveniment cochet (data fiind audienta preponderent feminina), cu prezentari frumose si foarte animat prin interventia constanta si echilibrata a participantelor.

M-am simtit bine inconjurata de doamne in adevaratul sens al cuvantului: frumoase, puternice, destepte, feminine, intelepte. Si am invatat ca puterea femeii sta exact acolo unde sta si cea a barbatului, adica nu in muschii bratului ci in cei ai creierului.

Pentru  a nu intelege gresit, nu a fost un eveniment de tip activist, care sa lupte pentru drepturile femeilor. Ci un eveniment destinat acceptarii diversitatii si adaptarii la noua ordine mondiala, in care a devenit desuet sa tii cont de diferente de gen, religie, orientare politica sau altele asemenea.

M-am simtit bine asadar. Si am visat pentru o clipa ca asta este structura majoritara a societatii in care traim: oameni (femei si barbati deopotriva) inteligenti, educati, intelepti.

Mergand o parte din drumul de intoarcere pe jos, dimpreuna cu doua incantatoare doamne, am trait experiente contrastante cu cele de la eveniment. N-am sa le descriu, n-au fost notabile sau traumatizante, spun doar ca strada (generic vorbind) m-a trezit la realitate parand sufocanta de grobianism, de oameni pentru care valorile sunt palpabile fizic, care gasesc normal sa faca remarci incorecte cu glas ridicat sau care considera ca natura este un imens cos de gunoi dedicat lor.  

In acest context imi doresc ca visul trait de mine aseara sa devina realitatea curenta, sa vad o majoritate (formata din femei si barbati deopotriva) care sa imparta in jur doar zambete, experiente placute, caldura, emotii pozitive, ajutor. Pare utopic, dar o educatie in masa sustinuta, ne-ar apropia mult de acest vis.

P.S. Este amuzant, asa ca nu ma pot abtine de la a povesti despre contrastul strazii si ironia sortii. Care erau sansele ca la intoarcerea de la un eveniment in care s-a discutat despre feminism si feminitate sa vezi un mascul alfa, conducandu-si grupul printr-o zona dichisita a capitalei si spunand (prea) tare: „Femeia trebuie sa stea cu doi pasi in spatele barbatului”? Si sa vezi femeile din grup respectand intocmai instructiunile?

Oricare ar fi fost probabilitatea, asa s-a intamplat 🙂