Programul impus de FMI, prin care companiile de stat sa capete manageri veniti din mediul privat, a avut inca de la inceput mai multi critici decat sustinatori. Si este clar de ce, hiba managementului nu tine neaparat de trecutul profesional al celor care si-l asuma, ci de adancile si multicolorele radacini politice care si-au tras de pe acolo o mare parte din resurse.
Ma numar printre critici, dar nu ma asteptam la acest fiasco trist, petrecut la Tarom: mai intai ni se anunta cu surle si trambite angajarea austriacului Heinrich Vystoupil si a unui intreg si rezonant consiliu de administratie (il amintesc aici doar pe Dumitru Prunariu), dupa care aflam ca managerul a renuntat la functia cu pricina. Initial a lipsit motivul, ulterior speculandu-se ca pachetul salarial si de beneficii a fost nesatisfacator. Ca tabloul sa fie complet, nici membrii consiliului de administratie nu s-au semnat inca prin contracte.
Nu sunt poate cel mai bun specialist in recrutarea de executivi, dar cred ca si un recruiter junior stie ca un candidat nu poate fi considerat angajat, pana cand nu semneaza contractul care sa ateste respectiva calitate. Niciodata. Atat timp cat negocierile sunt in curs, sunt sanse egale ca acestea sa reuseasca sau sa esueze. Mai jenanta mi se pare varianta prezentata de Ziarul Financiar, conform careia „angajatul” si-a inceput jobul fara sa fi semnat inainte actele aferente. Vorbim despre o pozitie executiva, nu despre un ucenic la o frizerie de cartier.
Acolo ar fi munca la negru, la Tarom cum se cheama? De ce contractul nu a fost semnat anterior? De ce sa comunici cu surle si trambite ca ai gasit managerul, cand inca negociezi cu el? De ce nu a existat la fel de multa transparenta si in cazul listei scurte din care a fost ales austriacul? Sau, mai corect, a existat oare o lista scurta? Si care a fost pana la urma marul discordiei: pachetul de beneficii, contractul pus pe masa austriacului sau saptamana de lucru petrecuta, cam ilegal, la mansa Tarom?
Intrebari retorice. Oricum problema nu este ca austriacul nu a acceptat oferta de angajare. Se intampla, oamenii au dreptul de a se razgandi. Dar tot acest haos in desfasurarea procesului de recrutare, prezentat acid de presa, fara ca cineva sa riposteze sau sa clarifice situatia, nu face decat sa minimizeze sansele de a gasi un inlocuitor. Pentru ca orice executiv inteligent, oricat de avid de risc ar fi, va avea ezitari sa se alature unei companii aproape de faliment, cu costuri de operare prea mari intr-o industrie aviatica tot mai low-cost si care, colac peste pupaza, nu e in stare sa organizeze decent un proiect de recrutare si selectie.
Poate ca aceasta este si miza si asa vor sfarsi mai toate proiectele de recrutare a unor executivi pentru stat. Ofertele de angajare sunt facute sa fie refuzate, iar haosul promovat are menirea de a indeparta eventualii oameni capabili sa resusciteze colosii aproape morti ai statului. Sper sa nu, ar fi prea trist, ar fi prea mult.