Sunt imperfecta. Sunteti imperfecti.

Sunt imperfecta. Sunteti imperfecti.

Cautam ieri in baza de date printre CV-urile unor candidati low-management din sistemul bancar. Si citesc concluziile privitoare la un candidat: „posesor de piercing in ureche, banuiesc ca daca este cu adevarat motivat de job va renunta la el”. Ca de, bankingul si piercing-ul nu merg mana in mana.

Si mi-am amintit de un reportaj privitor la managerii din Silicon Valley. Ne vorbea un domn intre doua varste un pic supraponderal, cu plete si numeroase piercing-uri, imbracat intr-un tricou cu care noi ceilalti am face reparatii/ zugraveli in casa. Castiga sume cu multe zerouri si ne povestea despre cum incurajeaza lucrul pe proiect: se negociaza dead-line-uri, se pun la cap etapele de proiect, se purcede la realizare. Daca termini inainte, ai bani si timp in plus sa-i cheltui. Daca depasesti termenele, incep penalizarile.

Mi-am mai amintit de cineva drag mie, care n-a vrut sa se tunda pentru un inceput de cariera intr-o companie cu mare staif.

Mi-am amintit si de un proces de recrutare (cautam oameni de sales) in care mi s-a dat feed-back privitor la un candidat faptul ca este prea scund. Oamenii scunzi nu pot vinde, statura mica nu da bine la prima impresie… Oare? Acum omul scund vinde solutii de milioane de euro si conduce o echipa serioasa…

„Haina face pe om” zice englezul relaxat din cale afara privitor la acest aspect. „Nu haina face pe om” combate romanul care iti pune eticheta conform celei de la camasa.

Aratam asa cum ne-a fost dat. Oamenii scunzi sunt mai combativi decat cei inalti intrucat trebuie sa compenseze aparenta lipsa de putere. Si ne imbracam conform personalitatii noastre. Oamenii conformisti sunt foarte conservatori in a-si alege hainele. Creativii au un stil original de a se imbraca. Cei cu nivel scazut al increderii in ei compenseaza cu multe si pretioase haine. Brandurile mari si la vedere sunt expresia unei nevoi de statut sau a unor traume/ probleme de adaptare. Aspectul fizic si hainele sunt cu siguranta potentiale criterii de analiza a celor din jur. Insa nu ar trebui sa fie singurele. Prima impresie conteaza, insa daca ne-am baza numai pe aceasta ar trebui ca interviurile de selectie sa dureze 3 minute.

Ca indivizi suntem o suma de calitati si defecte si ar trebui sa ne purtam ca atare. In zilele noastre romanesti castiga practic cine isi ascunde mai bine defectele atat in procesul de recrutare, dar si in cel de relationare. De fapt ar trebui sa castige cel care are cel mai mare si relevant cumul de calitati. Pentru asta trebuie insa privit dincolo de haine si aparenta perfectiune. Este drept ca daca am face asta, chirurgia estetica ar fi falimentara. Ar ramane insa industria modei, dar si ea ar deveni mai putin discriminatoare. Nu toti trebuie sa fim inalti si slabi, dar toti trebuie sa gandim mult, sa reactionam suficient de puternic, sa relationam natural si corect.

Tot ceea ce am scris este o invitatie la a accepta imperfectiunea. Nu inteleg zbuciumul modern de a parea perfecti desi stim cu totii ca este imposibil sa fim.