Am constatat ca cele mai pacatoase probleme de prin firme nu sunt nestiinta, lenea si agresivitatea generatoare de conflicte. Nestiinta individuala se disipeaza in stiinta comuna (daca exista si are un nivel acceptat), la fel si lenea, iar conflictele (daca nu sunt cronice) duc adesea la progres - se introduc reguli noi, mai clare, se modifica structuri…
Cea mai grea boala este reticenta, retinerea maladiva de a spune, a progresa, a inova, de a incerca altceva. Este virala, adica se ia, este greu de tratat odata instituita si genereaza costuri ascunse si uriase.
Una din cauzele reticentei angajatilor este, asa cum spune romanul, firea lor. Poate ca asa sunt ei sau poate ca anumite intamplari ii determina sa nu prea iasa din zona lor de confort.
O alta cauza, este insusi mediul organizational care ofera motive multiple si suficient de puternice de reticenta angajatilor. De exemplu, schimbarea constanta a procedurilor de lucru care duc la fel de constant la rezultate dezastruoase. Un alt exemplu: atitudinea fata de greselile angajatilor si masurile punitive extreme, nejustificate. A gresi, este omeneste. Adevarat: la fel de omeneste este sa te enervezi la culme cand vezi efectele generate de greseala! Nu poti insa pedepsi erorile banale cu acceasi virulenta cu care le taxezi pe cele grave.
La ce duce reticenta in organizatii? La lipsa de actiune, de colaborare, de schimbare, de adaptare, pur si simplu la lipsa de progres.
Cum o putem contracara? Exemplul personal al celor care conduc firme ajuta. Asadar, dragi sefi, lasati reticenta in alta parte decat la birou, preferabil intr-un loc inaccesibil! Angajati oameni care au un nivel optim al increderii in forte proprii si nu pedepsiti greselile uzuale ca si cum ar fi catastrofale! Uneori a nu gresi costa infinit mai mult decat sa o faci. Si incurajati continuu angajatii sa-si spuna propriile puncte de vedere sau sugestii, oricat de greu de ingurgitat ar parea acestea!
Hello,
Dar cum ramane cu retinceta nativa, retincenta cu care vii de acasa (ca sa zic asa)?
Sunt de acord cu afirmatia ca este mai grav sa nu gresesti deloc- nefacand nimic, neavand actiune- decat sa gresesti dar avand atitudine.
Cred insa in egala masura ca si greselile repetate, nepedepsite cum si cat trebuie, pot duce in timp la o falsa impresie de siguranta, la o falsa si foarte primejdioasa impresie ca totul este ok si ca totul ni se cuvine, precum si ca totul poate fi facut oricum, intrucat nu vom pati nimic.
Sunt adeptul convins al ideii ca nu este cazul sa ai un stres inutil in organizatie, cu o singura conditie: acea organizatie sa aiba oameni care nu uita scopul primar pentru care ei sunt angajati, platiti si pentru care fac parte din organizatia respectiva: livrarea unor rezultate optime conform standardelor companiei in cauza.
Reticenta nativa poate fi observata in procesul de recrutare si selectie si eliminata, mai ales in cazul persoanelor care urmeaza a avea influenta de grup (sefi de departamente, manageri, leaderi). Virulenta de care povestesc se ia de sus in jos, niciodata invers, uneori orizontal.
Nu sunt adepta neinterventiei si nu consider ca a ignora o greseala duce la ceva bun. Dar exista greseli capitale, cum este a nu livra rezultate si greseli scuzabile, adica micile abateri de la norma, proceduri, care de regula nu genereaza efecte sau produc unele minore. Tot aici as include mici derapaje de atitudine sau in relatia cu altii (inerentele conflicte). Nu spun asadar ca atitudinea corecta este a nu face nimic in privinta lor, ci doar ca trebuie taxate direct proportional cu gravitatea pe care o au.
Mi-am amintit cu aceasta ocazie de cateva greseli stupide pe care le-am facut ca angajat si multumesc pe aceasta cale fostilor mei sefi ca nu mi-au pus pielea in bat desi cred ca au fost tentati sa o faca
Dar imi amintesc si ca am platit polite al caror rost nu-l inteleg nici acum…
Din pacate, ai mare dreptate in ceea ce spui… si este “normalitatea” acestor zile (in peste 50% din firme se intampla asa). Eu numesc aceasta problema cu o vorba de’n batrani: “unu’ hais si altul cea”!