Pofta de mici

In timpul interviurilor de selectie am auzit multe dintre nemultumirile legate de job, devenite motive de a cauta unul nou: sefi ursuzi, spatii si conditii de munca precare, mediul de lucru bolnav, cultura organizationala asemenea, colegi recrutati si selectati fara standarde si numeroase altele.

O variatiune pe tema sefului absurd insa mi-a ramas in amintire: un candidat era deranjat pana la obsesie de faptul ca trebuia sa-i cumpere mici sefului sau. Mici, mititei, smalls, acele delicii culinare autohtone care sfaraie pe gratar la orice sarbatoare a romanului.

Omul lucra in vanzari, se deplasa mult in oras si avea trasee care se intersectau cu numeroase gratare. Iar seful poftea la mici si il ruga, stiindu-i plimbarile, sa-i cumpere cativa la intoarcerea la birou. Avand un client strategic in zona unui renumit restaurant bucurestean producator de mititei, situatia tindea sa devina ritual: la fiecare vizita pe care o facea clientului respectiv, trebuia sa faca aprovizionarea.

Dintre toate problemele sefului – exista o lista lunga – cererea culinara i se parea candidatului meu cea mai deranjanta. Chestiile cu pricina miroseau, aveau o durata destul de mare de preparare si aratau neatragator in ambalajul frust, care uneori mai scapa din continut.

M-a amuzat relatarea, recunosc. N-am fost pusa niciodata in respectiva postura, dar si daca as fi fost, nu cred ca mi s-ar fi parut o chestiune atat de deranjanta incat sa o amintesc la un interviu de angajare.

Si recunosc ca nu reactia sefului m-a frapat. Am vazut o multime de obsesii alimentare si pot intelege mecanismul din spatele lor. Oricum, nu pofticiosul era subiectul unui proces de selectie. In plus cererea nu era nerezonabila, pentru ca locatiile cu pricina erau intotdeauna situate pe traseul previzionat a fi urmat de catre candidatul cu pricina.

Ceea ce a fost cu adevarat revelator a fost reactia intervievatului. De ce sa dezvolti o obsesie din obsesia altuia? De ce este atat de suparator sa cumperi mici? Si, daca este deranjant, de ce nu reactionezi intr-un fel? De ce nu explici ca esti vegan, ca ai alergie la usturoi sau de ce nu-i propui variante mai sanatoase, cunoscut fiind faptul ca respectivul aliment nu este tocmai unul destinat consumului uzual? La o adica, pot fi invocate chiar argumente mai pragmatice: „Sefu’ dar urmeaza intalnirea cu clientul X. Chiar vrei sa mirosi a mici?” Pot fi identificate tot atatea reactii, cate persoane ar fi puse in respectiva situatie. Sa faci insa acelasi lucru, frecvent, sa ti se para o corvoada si sa crezi ca problema este doar de cealalta parte, nu pare cea mai potrivita dintre ele.

Cel mai probabil, v-am facut pofta de mancare si va intrebati ce-i cu atatea cuvinte risipite pentru niste chestiuni atat de mici. Am vrut insa altceva: sa arat ca, de multe ori, problemele de la serviciu cele mai obsedante si chinuitoare sunt false si fara obiect. Ca ne pricopsim cu obsesii nejustificate, ne prindem in mirajul lor, le traim intensiv. Ca ajungem sa cautam un alt loc de munca doar pentru ca la baie este prea aglomerat, pentru ca secretara este prea scortoasa sau aerul conditionat este prost situat. Ca ne este frica sa cautam solutii, asa ca fugim spre noi oportunitati de job, in care apar alte probleme, la fel de insignifiante, pe care le acceptam la inceput cu maxima motivatie doar pentru ca sunt diferite si care devin apoi, la randul lor, obsedante.

Si nu poate ca nu facem asta doar la job…

Pofta de mici a sefului e un moft. Sa nu-ti primesti salariul luni la rand este un lucru serios. Functionarea aerului conditionat poate fi negociata. Cand insa altele, mai subtile si greu de palpat iti distrug sanatatea la locul de munca, devine grav. Colegul vorbeste prea tare la telefon? Sa vezi cum este cand nu mai are cu cine, cand toti clientii par a fi disparut… Cei de la Resurse Umane au intarziat cu adeverinta de salariu? Un scenariu mai trist: unii sunt nevoiti sa accepte a lucra fara un contract individual de munca. Ai cateva luni de foc, in care simti ca te-ai casatorit cu managerul de proiect? Este mai greu sa mergi la job si sa n-ai ce face, sa te simti inutil, sa-ti cauti singur activitati pentru a umple un raport.

Poate ca exemplele la care am apelat nu sunt cele mai potrivite, dar exista probleme reale si serioase la locul de munca si exista mofturi. Si este o dovada de maturitate sa le putem disocia pe cele mari de… mici.