Pe langa criza si truisme legate de dansa, un alt subiect la moda este acela al blamarii traditionalelor demersuri specifice departamentelor HR. Cea mai noua victima: fisa de post, acest dinozaur care se pune in fata evolutiei personale si organizationale, acest lucru negativ, urat, inutil.

N-am sa dezbat acum chestiuni tehnice legate de victima in cauza. Dar am sa spun ca, intradevar, pana acum nu am vazut fise de post utile macar dintr-un amarat de punct de vedere. Dar asta nu e vina fisei de post, ci a celor care le redacteaza ca pe compuneri: cu multe cuvinte frumoase si multa imaginatie!

Am sa enumar asadar doar foloasele pe care le tragem de pe urma fiselor de post:

• ne sunt utile in recrutare: daca nu avem o descriere a responsabilitatilor si una a profilului, este putin probabil sa cautam ceea ce trebuie
• ne sunt utile atunci cand purcedem la a evalua angajatii: daca nu avem stabiliti clar indici de performanta si activitati in care sa fie si anume atinsi, evaluam doar caracterul angajatului, nu si eficienta lui;
• ne sunt utile atunci cand ne organizam: daca nu stim cine si ce face nu vom sti nici cine si ce are de facut in continuare;
• ne sunt utile in stabilirea gradului de responsabilitate: daca nu se stie clar cine-i responsabil, este clar ca nu e nimeni!
• ne sunt utile atunci cand stabilim traseele de dezvoltare a angajatilor;
• ne sunt utile atunci cand stabilim necesarul de instruire.

Discutia este mult mai ampla si fiecare bila de mai sus merita cel putin 3000 de caractere fara spatiu pentru a fi descrisa. Ceea ce nu inteleg specialistii care vor sa renunte la bestia HR-ului este aceea ca nu fisa de post trebuie sa dispara. Limbajul de lemn trebuie sa dispara, amatorismul trebuie sa dispara, lipsa de logica trebuie sa dispara, inflexibilitatea trebuie sa dispara. Poate si denumirea nefericita trebuie sa dispara. Insa demersul de a-ti organiza si formaliza relatiile, regulile, responsabilitatile, trebuie pastrat mai ales in organizatiile autohtone, care nu au inca un nivel de maturizare si o istorie care sa le permita improvizatia perpetua.

Eu nu ma vad recrutand fara o descriere a postului si a candidatului, nu ma vad evaluand angajati fara sa am indici de performanta raportati la niste responsabilitati, nu ma vad lucrand la o arhitectura organizationala fara sa las loc unui demers ulterior de descriere a unor lucruri esentiale privitoare la companie, departament, echipa, individ.

Iata oda mea inchinata fisei de post! Intr-un moment la fel de poetic ca acesta, promit sa-i gasesc si un alt nume, care sa o scuture de patina comunista.