In perceptia comuna a lucra la o companie multinationala este echivalent cu a avea un job stabil, care iti ofera siguranta si confort financiar. Nu vreau sa arunc cu cifre, dar cred ca daca ar avea de ales intre a se angaja la o multinationala sau la o companie locala, marea majoritate a candidatilor romani ar alege fara sa clipeasca prima varianta.
Si totusi, in companiile locale, cultura manageriala este vadit impotriva concedierilor individuale si colective, in mare parte datorita inertiei (adica, am functionat multa vreme intr-un sistem in care protectia sociala si siguranta locului de munca erau valori esentiale si ne este greu acum sa ne dezicem de asta). In companiile multinationale insa, totul se rezuma la costuri. Acestea taie, fara sa clipeasca, zeci de mii de angajati de pe lista, in favoarea unor costuri mai reduse.
Cel mai recent exemplu: HP, care anunta mai nou ca datorita preluarii companiei EDS, va reduce numarul angajatilor cu aproape 25.000. Profitul total, dupa ce scadem compensatiile si plata consilierilor: 1,8 miliarde $. Nu-i rau.
Intradevar, acesti colosi au sanse mai mici decat companiile locale sa falimenteze, tocmai pentru ca privesc atat de rational costurile, minimizandu-si riscurile. Insa siguranta locului de munca nu este legata doar de falimente, ci si de acest management de tip „mijloace fixe” aplicat capitalului uman.
Nu incerc sa emit judecati de valoare, mai ales ca rationamentele pe care se bazeaza companiile mari fac sens. Constat doar ca oricat ai incerca sa minimizezi riscurile in momentul angajarii, ai sanse mari sa nu o poti face.