Criza nu a schimbat cu mult piata muncii din Romania. S-au schimbat procentele de angajati si someri, dar au ramas similare conditiile generale, cadrul legislativ, perceptiile angajatilor si angajatorilor despre indatoririle si drepturile lor.

Ceea ce ma socheaza cu adevarat este inertia celor care fac managementul relatiei angajat-angajator si modul in care baga la inaintare legea pentru a scuza propria lor neputinta. “Nu pot evalua angajatii din cauza sindicatelor!” , “Nu pot face outplacement din cauza legii”, “Nu pot da afara pe cei care nu performeaza pentru ca ma vor da in judecata!”

Cum adica? Atat de stupida sa fie legislatia muncii incat sa te oblige sa-i platesti la infinit pe cei care nu-si fac treaba? Sau atat de comozi sunt cei care-i conduc in a redacta referate si a da averismente? Atat de aiuriti sa fi fost cei care au redactat Codul Muncii incat sa puna Sindicatele pe post de Dumnezeu? Sau atat de trandavi sau fricosi sunt cei care ar trebui sa negocieze cu acestea?

Cate firme au un regulament de ordine interioara sau manual al angajatului valid din punct de vedere juridic? Cati angajati isi cunosc indatoririle din fisa postului? Cate companii cu mai mult de 21 de angajati au contract colectiv de munca sau macar au inceput negocierile? Putine. Dar doar din cauza legislatiei nedrepte se intampla acest lucru!

Cadrul legislativ este unul tributar trecutului si supraprotectiv. Insa nici cu inertia celor care il aplica nu mi-e rusine!