Infamii angajati ai departamentelor de resurse umane

Infamii angajati ai departamentelor de resurse umane

Zilele trecute am citit al 1000-lea articol/ post pe blog/ comentariu comico-critic la adresa celor care lucreaza in recrutare si selectie si in activitati de resurse umane in general. Este moda deceniului. Ar fi trebuit sa ma obisnuiesc, nu am facut-o, sper sa reuseasca cercetatorii sa scoata un vaccin pentru imunizare.

Pe langa faptul ca nu reprezinta realitatea mea, nici macar nu le pot spune critici, ci doar obiectii vagi si agresive, menite doar sa repare orgolii frante sau sa ostoiasca niste frustrari.

Am fost de toate partile baricadei. Ca si candidat am participat la interviuri care m-au scos din minti, am asteptat raspunsuri care n-au venit, am fost implicata in procese de selectie la finalul carora am suferit ca am fost exclusa. Am fost privita de sus, mi s-au pus intrebari stupide, nepotrivite, m-am luptat cu prejudecati. Dar am si dormit la unele discutii, am raspuns in doi peri la altele sau pur si simplu am gresit.

Nici in departamente de resurse umane sau nici in agentii de recrutare nu este usor, si spun asta din postura de „lucrator” in domeniu.

Ce ni se reproseaza asadar (si ma refer la „noi” ca breasla)?

Refrenul este clasic: lipsa de profesionalism, lipsa de pregatire la interviuri, lipsa de transparenta atunci cand intocmim listele scurte, iar uneori pur si simplu lipsa de … sapca, vorba anecdotei.

De ce ma enerveaza?

Pentru ca in fiecare meserie sunt oameni buni si oameni slabi, oameni experimentati sau care inca mai invata, oameni adaptabili si oameni inflexibili. Orice padure are si uscaturi. Problema in resurse umane este ca toata lumea crede ca se pricepe mai bine ca tagma. Cei care au participat la un interviu, au uneori senzatia ca au devenit cei mai buni la a intervieva. Sau cei care au citit articole in Revista Cariere, cred ca isi pot da cu presupusul despre politica de resurse umane dintr-o firma. Cei care cauta cu ajutorul Google „managementul performantei” cred ca ar putea implementa un astfel de sistem.

De ce sunt pur si simplu neconstructive?

Incep cu cei care le redacteaza. De cele mai multe ori sunt candidati refuzati in procesul de selectie sau concediati, suparati pe soarta lor si dispusi sa vada doar vina celorlalti. Se intampla uneori sa fie chiar oameni angajati prin intermediul celor pe care-i critica. Situatie si mai ciudata. Pai cum vine asta, un recruiter slab te-a ales chiar pe tine din masa de candidati, deci tu esti bun sau la fel de incompetent?

Apoi modul in care sunt redactate. De cele mai multe ori ne confruntam cu o lista lunga de jigniri si atat. Nu situatii concrete, nu propuneri, nu modul in care au fost percepute niste proceduri, ci pur si simplu o enumerare de invective sau interpretari subiective.

Sfarsesc cu niste exemple concrete despre recrutare si selectie.

Iata cum este in papucii cuiva din domeniul HR/ RU:

In primul rand, rareori se intampla sa ai un singur proces de recrutare si selectie in derulare, fie ca lucrezi in agentii de recrutare, fie intr-un departament specializat. Si in medie, pentru un job middle-level nu foarte complicat, exista minimum 100 de aplicanti. Care trebuie selectati. Adica citesti 100 de documente, unele pline de greseli, altele amuzante, putine interesante. Dai cel putin 20 de telefoane si ai cel putin 5 interviuri. Inmultiti toate acestea cu 3 sau chiar cu 10, dupa caz. De regula, nu poti programa interviurile dupa cum ar fi comod pentru tine: candidatii ai joburi, familie, probleme personale. De aceea sunt zile in care ai 10 interviuri, pentru joburi diferite. Poate parea ca nu esti pregatit cand dupa doi programatori, trei ingineri si inca doua secretare, trebuie sa vezi, de exemplu, un candidat pentru un post in marketing. De fapt esti obosit si tracasat de ruperile de ritm. In plus, ai si alte activitati care te solicita si te scot din rutina: sedinte, rapoarte sau diverse cereri ale clientilor.

Oricat de bine selectezi CV-urile, din cele 10 interviuri poti avea „sansa” ca 5 sa fie dezastruoase. Exista oameni dificili, energofagi sau care obosesc incercand sa transmita informatii banale. Se poate intampla ca din cei 100 initiali sa nu poti realiza o lista scurta de 3 candidati eligibili.

Exista asadar zile bune si zile rele. Exista momente cand iti vine sa chemi Politia, altele Salvarea. Exista, normal, greseli, omisiuni, confuzii.

Daca lucrezi intr-un departament RU dinamica este si mai interesanta. Incercati sa cititi Codul Muncii si veti intelege ca practica de personal din Romania nu este deloc usoara.

Concluzionez spunandu-va ca intradevar in resurse umane este loc de mai bine. Ca Google nu ar trebui sa aiba statut de biblioteca si nici Excel de aplicatie de salarizare sau recrutare. Ca bunavointa nu tine de buget, ci de caracter. Si recunoscand ca exista colegi de breasla pe care nu-mi doresc sa-i apar cu acest text, pentru ca nu merita. Dar pana la urma, „omul de la resurse umane” este cea mai buna ilustratie (sau caricatura) a culturii organizationale pentru care lucreaza. Rolul lui este clar si il indeplineste intotdeauna cu profesionalism: fie atrage si pastreaza angajati valorosi, fie ii atentioneaza si pune rapid pe fuga 🙂