Ca tot se apropie ziua nationala a noastra ma gandesc la lucruri grele.

In timpul unui interviu, am avut o revelatie. Recunosc ca m-a mai incercat o data, in timpul unui eveniment HR la care am participat. Scurt si cuprinzator: in afara de companiile foste de stat, nu stiu sa existe miscari sindicale in industria IT&C autohtona. Motivele cred ca sunt sonoritatea comunista a conceptului si faptul ca Romania postdecembrista promoveaza sindicatele virulente, care ies in strada, blochaza circulatia si striga tare ca vor mariri salariale. Nici liderii sindicali nu stau mai bine la capitolul perceptie publica, ni se povesteste constant cat sunt de corupti si in ce lux huzuresc. Miron Cozma este exemplul perfect aici. Intrucat in cercul meu de prieteni/ cunoscuti nu se gaseste nici o astfel de persoana, nu incerc sa combat ideea, neavand argumentele sau contraargumentele necesare.

Voi combate insa ideea ca nu avem nevoie de sindicate. Intr-o tara imatura din punct de vedere al pietei muncii si al practicilor de management, intr-o tara inca instabila legislativ si inca ieftina la nivelul fortei de lucru, abuzurile de orice fel sunt inca la putere. Iar o astfel de grupare reprezinta clar o contragreutate a managementului. Si putem sa nu le mai spunem sindicate, ci reprezentanti ai angajatilor.

Ganditi-va la postura unui HR Manager caruia i se comunica sistarea bugetului pentru bonusuri de Craciun. Ce poate face? Se poate certa cu un intreg board care a decis acest lucru? Ma indoiesc. Daca insa exista o miscare sindicala? Lucrurile se complica si de multe ori genul asta de decizii nu pot fi puse in practica.

Noua legislatie europeana, din cate am aflat, suna si mai sexy la acest capitol, iar participarea angajatilor la decizii strategice, devine obligatorie, chiar daca nu exista sindicat.

Hai sa dam mana cu mana si sa ne unim intr-un sindicat!