Feminin

Feminin

Suntem pare-se importante daca ni s-a acordat privilegiul de a avea o zi numai a noastra. O zi la inceput de primavara, leagata asadar de simbolul fertilitatii.

Si suntem fara indoiala importante pentru ca atunci cand zambim noi, zambesc toate in jur. Pentru ca nastem si crestem pe cei care hotarasc mai tarziu destine. Suntem frumoase, desi multe dintre noi nu realizam asta si mai ales puternice pentru ca durerea si lacrimile noastre nasc forte nebanuite. Avem privilegii la care nici nu gandim si le avem toate, indiferent de contul nostru din banca, de coeficientul de inteligenta sau de dimensiunile posteriorului.

Ii multumesc sortii ca nu m-a creat dupa standardele actuale de frumusete (nici trecute, poate viitoare) pentru ca probabil m-as fi admirat si mi-ar fi fost de ajuns. Si ca nu m-a facut de o inteligenta sclipitoare, intrucat m-as fi ascuns probabil intr-un laborator incercand sa gasesc leacuri nedibuite inca. Mi-a dat insa intuitie, o mica doza de excentricitate si una de nebunie care tinde uneori sa induca dezechilibru si capacitatea de a intelege natura umana. Este probabil reteta care a indus averea pe care am strans-o pana acum: o familie frumoasa, un fiu perfect, o meserie care-mi place si mai ales incredere in viitor. Cautati in voi ingredientele reusitei si veti vedea ca se ascund undeva in imperfectiunea pe care o credeti fatidica.

La multi ani sexului frumos, tare si indispensabil!