AIG este implicat intr-un nou scandal, provocat de faptul ca o parte din banii dati de stat pentru redresare au luat forma unor bonusuri deloc neglijabile, platite catre manageri.

Reprezentantii AIG sustin ca bonusurile sunt importante pentru mentinerea motivatiei angajatilor si pentru a relansa cu forte puternice compania.

Daca vorbeam de plata unor salarii restante, eram de acord. Vorbim insa de bonusuri, adica de modalitati de motivare a angajatilor. Motivare care, la acest nivel ar putea fi facuta altfel. Unde ar putea pleca executivii de la AIG de pe un Titanic salvat temporar de catre un vas mult mai mare nici el prea stabil? Pai nicaieri. Au nevoie de o reparatie in propria lor cariera pentru a putea reintra in circuitul granzilor doriti de catre alti granzi. Mai mult decat nevoia lor intrinseca de a demonstra ca pot face minuni manageriale, dupa ce tot ei au provocat dezastrul, nu ar avea ce sa-i motiveze.

Argumentele de acest tip arata ca mentalitatea manageriala din cadrul AIG se invarte ca intr-o rotita de hamster. Bani, bani, bani, totul este in jurul lor. Respectul profesional pe care trebuie sa-l recastigi, dorinta de a salva compania care te-a hranit, si inca bine, atata timp, leadership-ul sunt niste stupizenii. Banii fac si desfac, sucesc si rasucesc.

Este posibil ca strategia celor de la AIG sa fie cea castigatoare. Cultura americana are specificul ei si un pragmatism pe care eu ca roman nu-l percep intotdeauna in mod corect. Cred insa ca imboldul oamenilor in situatii de criza trebuie sa fie altul, necuantificabil in bani. Si ca acele companii care nu reusesc sa-si mentina echipa manageriala in buna functiune pe timp de criza nu au probleme de ordin financiar ci probleme grave de cultura organizationala si leadership.

Cui va da timpul dreptate, vom vedea. Cert este ca suntem contemporani cu o suita intreaga de decizii interesante si cu rezultate impredictibile care se vor regasi in manualele de management.